Festivalul Neversea KAPITAL, trei zile de distracție la Arena Națională
Prima ediţie a festivalului Neversea KAPITAL va avea loc, în perioada 4-6 iulie, la Bucureşti, organizatorii spunând că au conceput un program special menit să promoveze oraşul şi să ofere o experienţă culturală şi turistică memorabilă.
Potrivit Primăriei Capitalei, timp de trei zile, pe cele trei scene amplasate la Arena Naţională vor urca artişti de renume, transformând Bucureştiul într-un punct de atracţie pe harta europeană a muzicii.
„Având în vedere numărul mare de turişti aşteptaţi la eveniment, Primăria Capitalei, prin instituţiile de cultură din subordine, a conceput un program special menit să promoveze oraşul şi să ofere o experienţă culturală şi turistică memorabilă. Această participare se înscrie în eforturile municipalităţii de a valorifica potenţialul turistic şi cultural al Capitalei. Toate aceste evenimente conexe se vor desfăşura în curtea Arenei Naţionale, în zone special amenajate pentru publicul festivalului”, precizează primăria municipiului București (PMB).
Astfel, de vineri până duminică, începând cu ora 16:00, participanţii vor putea explora un Hub Creativ plin de energie, un spaţiu de relaxare şi inspiraţie organizat de CREART împreună cu Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a PMB, unde va funcţiona şi un punct de informare al Primăriei.
De asemenea, între orele 18:00 şi 20:00, artiştii de la Circul Metropolitan Bucureşti vor uimi publicul cu reprezentaţii dinamice: animatori pe picioroange şi jongleri vor interacţiona cu mulţimea, în timp ce punctul de atracţie va fi Motosfera, unde acrobaţiile pe două roţi vor oferi momente pline de adrenalină, se mai arată în comunicat.
Teatrul de Animaţie Ţăndărică va prezenta, între orele 18:00 şi 19:20, momente de „Freestyle Puppertry”, un concept modern şi interactiv de teatru de păpuşi, iar actorii de la Teatrul Masca vor apărea în mijlocul publicului cu scurte momente de animaţie şi interacţiune la ore de vârf (18:30, 19:30 şi 20:45), în timp ce Art Safari va oferi sesiuni de face painting între orele 18:00 şi 20:00.
În seara zilei de sâmbătă, 5 iulie, în completarea momentelor deja menţionate, în intervalul 20:00 – 21:00 vor avea loc coregrafice de excepţie susţinute de Baletul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.