Eugen Teodorovici vrea taxarea pensiilor speciale și restricționarea biletelor de tren pentru studenți
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat luni că intenţionează să introducă o taxă de solidaritate care să se aplice pensiilor speciale care depăşesc 10.000 de lei.
El a precizat că în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de luni au fost discutate principii care vor sta la baza primei rectificări bugetare din 2019, fiind înaintate câteva propuneri de măsuri, dintre care două au fost convenite „de principiu”.
„A fost o discuţie cu toţi colegii din CEx, legată în primul rând de modul în care propunerea noastră la Finanţe pentru partea de rectificare se va face, de fapt, principiile de bază care vor sta la baza acestei noi rectificări, primei rectificări bugetare din 2019. Vă reamintesc că săptămâna aceasta, peste două zile, va fi şi o discuţie cu toate structurile asociative pentru a prezenta exact propunerea Ministerului de Finanţe pentru prima rectificare din 2019 şi, de asemenea, au fost câteva măsuri prezentate, câteva propuneri de măsuri. (…) În primul, e vorba de ceea ce de foarte mulţi ani de zile români solicită, poate într-un mod justificat, e vorba de subiectul legat de pensiile speciale. Credem că o variantă normală ar fi aceea de a plafona la un nivel stabilit, noi am discutat azi în CExN pe baza a ceea ce MF a făcut ca propunere – un plafon de 10.000 de lei, iar pe ceea ce depăşeşte această sumă să fie aplicată o taxă de solidaritate. Şi credem că în acest fel se îndreaptă foarte multe lucruri. Este o abordare corectă şi logică. Oricum, actul normativ, atunci când el va fi aprobat de Guvern, va ajunge şi în Parlament şi, desigur, Parlamentul va decide dacă aceasta sau o altă formă va fi cea finală”, a spus Teodorovici, care nu a precizat ce nivel va avea această „taxă de solidaritate”.
Cea de-a doua propunere este legată de gratuitatea pe calea ferată de care beneficiază studenţii. „Şi aici o propunere, la fel, inspirându-ne şi din alte zone ale Europei, şi oricum va fi şi o discuţie înainte de a lua o decizie în acest sens cu toate structurile reprezentative din partea studenţilor, putem să discutăm elemente legate de limitarea poate a numărului de călătorii în fiecare an şi putem să avem ca exemplu alte categorii de români, să spunem, pentru care se aplică aceste gratuităţi, sunt foarte multe astfel de exemple în economia noastră, deci un număr limitat de călătorii. De asemenea, poate vârsta până la care să se aloce aceste bilete gratuite pe calea ferată, adică vârsta de 26 de ani. De asemenea, putem să îl corelăm, şi cred că ar fi corect să facem acest lucru, de situaţia la învăţătură în universităţi, în facultăţi. Adică, totuşi, să nu avem studenţi repetenţi sau cu restanţe la nivelul facultăţilor, tocmai pentru a stimula, să zicem aşa, o astfel de măsură”, a adăugat ministrul de Finanţe.
El a precizat că a obţinut un acord de principiu în CEx asupra propunerilor, dar forma finală va fi în Parlament.
„Subliniez încă o dată, a fost o discuţie asupra cărora a fost dorinţa de a informa toţi colegii din CEx, a obţine un acord de principiu, dar forma exactă, cu toate elementele în spate, va face subiectul unei alte discuţii, astfel încât până pe 31, în momentul rectificării bugetare, să se ia o decizie şi vizavi de astfel de măsuri. Repet, sunt elemente care nu sunt luate, e foarte important de subliniat, aşa cum poate se doreşte a se interpreta, din lipsă de bani. Sunt măsuri care trebuie să fie luate, pentru că este logic, spunem noi, astăzi, în România şi sunt măsuri care, să spunem aşa, vor asigura şi pe anii următori o sustenabilitate financiară dorită. Deci, nu sunt măsuri luate din lipsă de bani. V-am spus, rectificarea s-a prezentat, se va încheia, sperăm noi, cu succes. Vom accentua în special alocările financiare pentru investiţii, pentru plata drepturilor veniturilor populaţiei, atât investiţii la nivel local, cât şi la nivel central, şi cu menţinerea, desigur, în deficitul pe care îl ştim cu toţii de 2,76”, a mai afirmat ministrul Finanţelor Publice.
Citește și:
- Ministrul Finanțelor despre pensiile speciale: Vor fi incluse într-un pachet corelat cu rectificarea bugetară. Banul public să fie cât mai bine cheltuit
- Ministrul Muncii: Punctul de pensie creşte de la 1 septembrie cu 15%, la 1.265 lei. În 2021 se va ajunge la 1.875 de lei
- Rectificare bugetară pe 31 iulie. Guvernul trebuie „să găsească” 7 miliarde de lei