Share

Klaus Iohannis: Elevii din anii terminali vor reveni la școală între 2 și 12 iunie. Pentru restul, școala continuă doar online

Președintele Klaus Iohannis a declarat în urmă cu câteva minute că „s-a decis ca pentru majoritatea copiilor, gădinițele, școlile și universitățile să nu se mai deschidă. Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua formele de învățământ la distanță. Pentru ei școlile se vor deschide în septembrie, odată cu noul an școlar”.

În același timp însă, conform președintelui, „elevii din anii terminali vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi în clasă și vor sta câte două – trei ore pentru a se pregăti pentru examene. Exemenele se vor organiza, așa cum a fost stabilit din capul locului, însă cu respectarea unor restricții”.

Klaus Iohannis a explicat și că „nu se deschid școlile, se continuă învățământul la distanță, însă situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia. Trebuie să evităm riscuri majore. În școlile noatre nu este posibilă distanțarea între elevi nici dacă ar merge în mai multe ture. Deci s-a renunțat la deschiderea școlilor”.

Anunțul lui Klaus Iohannis vine pe fondul discuțiilor tot mai ample privind deschiderea sau nu a școlilor. Pe lângă tratarea acestui subiect în mai multe articole, LifeNews.ro a realizat în cursul zilei de ieri și un sondaj online, la care au fost invitați să participe totți cititorii site-ului noastru. Ei și-au putut exprima opinia în legătură cu reluarea învățământului și au răspuns la întrebarea „Când credeți că ar putea reveni elevii la școală fără riscuri majore?” având două opțiuni prestabilite: „iunie – iulie” și august sau mai târziu”.

Conform rezultatelor sondajului LifeNews.ro, 77% dintre respondernți au ales varianta „august sau mai târziu”, în timp ce doar 23% au ales ca răspuns ”iunie – iulie”.

Citește și:

Sondaj LifeNews.ro

Leave a Comment