Share

Christina Verchere (OMV Petrom): Soluţia pentru asigurarea energiei este deblocarea resurselor din Marea Neagră

Într-un interviu acordat Agerpres, șefa OMV Petrom, Christina Verchere, a declarat că situaţia actuală de pe piaţa energiei din România este cauzată, pe lângă contextul european, de lipsa investiţiilor în capacităţi noi de producţie, dar şi de blocarea resurselor de gaze din Marea Neagră.

Conform șefei OMV Petrom, Christina Verchere, „pe piaţa gazelor, preţurile au fost determinate de redresarea puternică a activităţii economice, de diminuarea stocurilor de gaze pe fondul unei ierni lungi şi friguroase la începutul anului trecut şi de existenţa unor cantităţi mai mici de gaze naturale pentru furnizare decât au fost estimate. Furnizarea de gaz a fost afectată de producţia mai scăzută din UE, de volumele mai mici importate din Rusia prin conducte şi de livrările volatile de GNL”.

Șefa OMV Petrom consideră că „aceste evoluţii s-au reflectat mai departe şi în preţurile energiei electrice, deoarece aproximativ 20% din producţia de electricitate a UE se bazează pe gaze naturale. În plus, preţul certificatelor de CO2 a crescut de peste două ori. În acest context european mai larg, piaţa energiei din România este influenţată negativ şi de lipsa investiţiilor în noi capacităţi de producţie. În plus, avem resurse suplimentare de gaze naturale, deja descoperite şi evaluate, cum este Neptun Deep, care nu au putut fi deblocate din cauza cadrului legislativ nefavorabil”.

Verchere susține că preţurile ridicate la gazele naturale nu se reflectă în rezultatele companiei, din cauza impozitării extrem de ridicate. În 2021, rata efectivă de impozitare a producţiei de gaz a fost de 47%, iar OMV Petrom a virat la bugetul de stat suma-record de 12,3 miliarde de lei.

Totodată, oficialul OMV Petrom consideră că scăderea producţiei de gaze a companiei nu a avut niciun impact asupra preţurilor, care au urmat tendinţa pieţei internaţionale.

Soluţia pentru asigurarea energiei pentru România o constituie deblocarea resurselor de gaze naturale din Marea Neagră, a subliniat Verchere, precizând că OMV Petrom a amânat cu încă un an, pentru 2023, luarea unei decizii dacă va scoate sau nu aceste zăcăminte.

De altfel, șefa OMV Petrom notează că „valorificarea propriilor resurse de gaze naturale generează trei categorii cheie de beneficii pentru o ţară precum România. În primul rând, este securitatea aprovizionării; resursele din Marea Neagră ar furniza suficient gaz pentru piaţa internă românească. În al doilea rând, acestea ar contribui la dezvoltarea economică prin venituri suplimentare la bugetul de stat şi prin noi industrii care se vor dezvolta. În al treilea rând, gazele naturale sunt fundamentale pentru o tranziţie energetică lină, fără întreruperi în fluxurile de energie. Gazele naturale joacă un rol critic în atenuarea dependenţei capacităţilor regenerabile de condiţiile meteo.

Citește și:

Leave a Comment