Share

Ayvens, parteneriatul ALD Automotive – LeasePlan, va oferi servicii de leasing pentru marca BYD în România

BYD și Ayvens au încheiat un parteneriat care vizează asigurarea de servicii de leasing pentru clienții corporate și persoane fizice din Europa, inclusiv România.

Ayvens, brandul care a reunit ALD Automotive și LeasePlan sub aceeași identitate, a încheiat un parteneriat cu BYD, cel mai mare producător de autovehicule electrice la nivel global, prin intermediul căruia va oferi servicii complete de leasing pentru toate segmentele de clienți din România, inclusiv servicii de leasing operațional de tip „White Label” adaptate clienților IMM din portofoliul companiei. Acest parteneriat survine în urma semnării de către cele două companii a unui Memorandum de Înțelegere (MoU) în 2024, la nivel global, care a pus bazele unei colaborări privind distribuția de autoturisme electrice și vehicule comerciale ușoare pentru clienții corporate și persoane fizice din Europa.

„Suntem încântați să anunțăm acest parteneriat pe plan local, BYD fiind o companie dedicată furnizării de soluții energetice cu emisii zero și unul dintre liderii mondiali în dezvoltarea de vehicule alimentate cu noi energii. În România, am fost pionieri în dezvoltarea programului de leasing operațional de tip «White Label», pe care l-am lansat în 2015 și care a avut un puternic impact asupra adopției, în special a sectorului IMM, de soluții flexibile de eficientizare a costurilor”, a declarat Shane Dowling, Country Managing Director Ayvens în România.

Totodată, Andrei Duică, Deputy Country Manager BYD pentru România, Bulgaria și Moldova, a menționat că „prin parteneriatul cu Ayvens, un pionier în domeniul serviciilor complete de leasing, ne propunem să deblocăm potențialul României pentru adoptarea de soluții de mobilitate ecologică și să sprijinim tranziția către transportul durabil.

Reţeaua Ayvens acoperă întregul teritoriu al României cu un portofoliu diversificat de clienți și flote (multinaționale, IMM-uri, companii antreprenoriale, atât flote mari, cât și flote mici). Compania furnizează servicii flexibile de abonament, management al flotei și soluții de multi-mobilitate. Cu peste 14.000 de angajați în 42 de țări, 3,2 milioane de vehicule și cea mai mare flotă de vehicule electrice multibrand din lume, Ayvens este listată la Compartimentul A al Euronext Paris. Societe Generale Group este acționarul majoritar al Ayvens.

Compania BYD a fost fondată în 1994, inițial ca producător de baterii reîncărcabile. BYD acoperă în prezent o arie de activitate diversă, care include sectorul auto, transportul feroviar, noile energii și electronica, având peste 30 de parcuri industriale în China, Statele Unite, Canada, Japonia, Brazilia, Ungaria și India. În prezent, amprenta sa în materie de vehicule cu consum de noi energii acoperă 6 continente, peste 100 de țări și regiuni și mai mult de 400 de orașe. Cotată la bursele din Hong Kong și Shenzhen, compania este inclusă în topul Fortune Global 500.

Leave a Comment