Share

Airbus va testa propulsia cu hidrogen pe o aeronavă A380

Airbus și CFM International vor colabora pentru testarea la sol și în zbor a unui motor alimentat cu hidrogen.

Airbus a semnat un acord de parteneriat cu CFM International, o societate mixtă 50/50 deţinută de GE şi Safran Aircraft Engines, pentru a colabora în cadrul unui program demonstrativ privind utilizarea hidrogenului, care se va lansa la mijlocul acestui deceniu.

Conform Airbus, obiectivul programului este de a testa la sol şi în zbor un motor cu ardere directă alimentat cu hidrogen, pregătind astfel intrarea în exploatare a unei aeronave cu emisii zero până în 2035.

„Demonstraţia se va realiza pe o platformă de test A380 echipată cu rezervoare de hidrogen lichid pregătite în fabricile Airbus din Franţa şi Germania. Airbus va defini, de asemenea, cerinţele sistemului de propulsie cu hidrogen, va supraveghea testele de zbor şi va furniza platforma A380 pentru a testa motorul cu combustie cu hidrogen în faza de croazieră”, menșionează compania aeronautică.

Totodată, CFM International (CFM) va modifica camera de combustie, sistemul de combustibil şi sistemul de control al unei turbine GE Passport pentru a funcţiona pe hidrogen.

„Motorul, care este asamblat în SUA, a fost selectat pentru acest program datorită dimensiunii sale fizice, echipamentelor turbo avansate şi capacităţii de debit de combustibil. Acesta va fi montat de-a lungul fuselajului din spate al platformei de testare în zbor pentru a permite monitorizarea emisiilor motorului, inclusiv a scurgerilor, separat de cele ale motoarelor care alimentează aeronava”, precizează oficialii Airbus.

Astfel, CFM va executa un program extins de testare la sol înaintea testului în zbor al A380.

„Acesta este cel mai important pas întreprins de Airbus pentru a inaugura o nouă eră a zborurilor pe bază de hidrogen de la dezvăluirea conceptelor noastre ZEROe în septembrie 2020. Prin valorificarea expertizei producătorilor americani şi europeni de motoare care au făcut progrese în tehnologia de combustie a hidrogenului, acest parteneriat internaţional transmite un mesaj clar că industria noastră se angajează să facă din zborul cu emisii zero o realitate”, a declarat Sabine Klauke, director tehnic Airbus.

Potrivit lui Gael Meheust, preşedinte şi CEO al CFM, capacitatea de combustie a hidrogenului este una dintre tehnologiile de bază dezvoltate şi maturizate ca parte a programului CFM RISE.

„Reunind capacităţile colective şi experienţa CFM, companiile noastre mamă, şi Airbus, avem într-adevăr echipa ideală pentru a demonstra cu succes un sistem de propulsie cu hidrogen”, a subliniat Gael Meheust.

CFM împărtăşeşte ambiţia Airbus de a-şi îndeplini angajamentul luat la semnarea obiectivului Air Transport Action Group în octombrie 2021 de a atinge zero emisii de carbon în industria aviaţiei până în 2050 prin dezvoltarea şi testarea tehnologiei necesare pentru a transpune în realitate aeronavele cu emisii zero în termenul ambiţios stabilit.

Airbus are o relaţie îndelungată cu CFM şi companiile-mamă, GE Aviation şi Safran Aircraft Engines şi, împreună, partenerii au un istoric excelent în furnizarea de produse de înaltă performanţă, care răspund nevoilor clienţilor companiilor aeriene.

Citește și:

Leave a Comment