A început Oktoberfest 2019, cel mai mare festival al berii
Zeci de mii de oameni au luat cu asalt ieri intrarea la festivalul berii Oktoberfest din Munchen, după ce organizatorii au deschis porţile. Primarul orașului, Dieter Reiter, a marcat deschiderea evenimentului dând cep primului butoi de bere.
Milioane de vizitatori sunt aşteptaţi să se alăture festivităţilor Oktoberfest 2019 în următoarele două săptămâni, acesta putând să devină un an record în istoria evenimentului. După ce a deschis primul butoi cu două lovituri aplicate cu un baros, primarul Munchenului a strigat faimoasa frază „O’zapft is! Auf eine friedliche Wiesn!” („S-a dat cep! Un Oktoberfest paşnic!”), semnalând începutul festivalului anual al berii. El a oferit primul litru de bere premierului bavarez Markus Soeder înainte de a toasta cu acesta.
Anul acesta a fost a şasea oară când Reiter a deschis festivalul, în timp ce Soeder a participat la ceremonia de deschidere pentru a doua oară.
Zeci de mii de oameni au luat cu asalt sâmbătă intrarea la festivalul berii Oktoberfest, după ce organizatorii i-au deschis porţile. În ciuda avertismentelor oficiale de a nu se grăbi la intrare – anunţate prin intermediul difuzoarelor în engleză, germană şi dialectul bavarez – vizitatorii s-au îmbulzit la porţi pentru a-şi asigura locuri în corturile cu bere, deşi aveau de aşteptat câteva ore până la deschiderea primului butoi.
Cu aproximativ o oră înaintea deschiderii oficiale, mai multe corturi aveau deja uşile închise din cauza supraaglomerării. Nici chiar cei aflaţi pe listele de invitaţi nu au mai fost admişi, au spus organizatorii.
Cu câteva zile înainte de deschidere, Reiter a subliniat importanţa de a asigura un „Wiesn” sigur şi paşnic, aşa cum este cunoscut festivalul pe plan local. „Am un sentiment bun”, a spus el în timp ce făcea turul oficial pentru a vedea stadiul pregătirilor. Mai puţini locuitori din Munchen decât de obicei l-au abordat pentru diverse îngrijorări înainte de eveniment, a spus Reiter. „Aceasta este de bun augur”, a comentat el.
Înainte de începerea primului festival de bere din lume s-au făcut rezervări în număr mare şi se anticipează că va fi depăşit numărul vizitatorilor de anul trecut, de 6,3 milioane. „Nu trebuie să fie un an record”, a declarat şeful Oktoberfest, Clemens Baumgaertner, atâta timp cât este un „festival de calitate”.
Este așteptat un record
Analiștii UniCredit au dat publicităţi un raport conform căruia în pofida creşterilor de preţuri, la Oktoberfest 2019 este așteptat un nou record în materie de consum de bere.
Potrivit analiştilor de la UniCredit, un litru de bere albă ar urma să coste, în medie, 11,60 euro în acest an, cu 36 de eurocenţi sau 3,2% mai mult decât în 2018.
Indicele Wiesn Visitor Price Index (WVPI), calculat în mod tradiţional de UniCredit, va înregistra şi el o creştere de 2,7% în acest an. Acest indice este calculat pe baza preţului la serviciile de transport public, preţul a doi litri de bere şi preţul unei jumătăţi de pui la grătar. UniCredit subliniază că, deşi preţul serviciilor de transport public a rămas nemodificat, preţul la carnea de pui a crescut, la fel ca şi la bere, cu 3,2% comparativ cu 2018. În consecinţă, indicele WVPI a înregistrat o creştere mai mare decât indicele inflaţiei în Germania, care rămâne sub obiectivul BCE de 2%.
Numărul de vizitatori la Oktoberfest ar urma să fie și el ridicat după ce în 2018 a crescut cu 14% comparativ cu 2017. Anul trecut, 6,3 milioane persoane au participat la cel mai mare festival al berii din lume.
„Nici creşterea preţurilor la bere şi nici incertitudinile politice crescute din cauza disputei comerciale dintre SUA şi China precum şi probabilitatea crescută a unui Brexit fără acord nu par să provoace pagube de durată economiei Wiesn în acest an”, spune autorul raportului, economistul Thomas Strobel.
Fără trotinete la Oktoberfest
Utilizarea trotinetelor electrice va fi restricţionată la festivalul berii din acest an pe fondul îngrijorărilor că utilizatorii lor ar putea consuma băuturi alcoolice şi ar putea intra în trafic sub influența acestora.
Restricţiile rutiere pentru automobile instituite cu ocazia festivalului se vor aplica şi în cazul trotinetelor electrice, a anunţat biroul administrativ regional din Munchen.
În plus, de la ora 17:00, petrecăreţii nu vor putea închiria trotinete electrice într-o zonă mai extinsă şi vor exista şi restricţii cu privire la locul unde pot fi parcate.
„Mulţi văd trotinetele electrice ca pe o jucărie şi din păcate mulţi le conduc băuţi. Cei care fac acest lucru se pun în pericol şi îi pun şi pe alţii în pericol”, a avertizat administratorul oraşului Munchen, Thomas Boehle, în condiţiile în care aceleaşi limite de alcool în sânge se aplică pentru cei care conduc „e-scooters” ca şi în cazul şoferilor de automobile.
„Pentru a evita acest lucru şi pentru a nu ispiti pe nimeni, noi – administraţia oraşului, poliţia şi, de asemenea, companiile de închiriere – dorim să păstrăm trotinetele electrice departe de festival”, a mai spus Boehle.
Ediția din acest an a Oktoberfest se încheie pe 6 octombrie.