50.000 de vouchere pentru „Rabla” 2019. Programul începe până pe 5 aprilie
Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a anunțat astăzi că programul „Rabla” va demara până pe 5 aprilie, iar Guvernul şi-a propus să aloce fonduri pentru un număr de până la 50.000 de vouchere.
„Ştiu că dumneavoastră, industria, la fel ca foarte mulţi români, aşteptaţi demararea Programului «Rabla 2019». Anul trecut am reuşit să îl pornim în februarie. Anul acesta nu a fost posibil, din cauza tergiversării total nejustificate a promulgării Bugetului de stat. (…) La cum arată calendarul astăzi, ne angajăm sa demarăm Programul «Rabla» până pe 5 aprilie”, le-a spus Gavrilescu reprezentanţilor industriei auto prezenţi la Forumul Industriei Auto de la Craiova.
Este bine de știut că programul de casare din acest an a suferit câteva modificări importante. În acest an vor putea fi casate doar mașinile pentru care posesorul deține un ITP valabil. De asemenea, cei care aplică pentru program trebuie să locuiască și să plătească taxe în România și să nu aibă datorii la Fisc.
Grațiela Gavrilescu a menționat și că prin programul „Rabla” s-au casat până acum aproximativ 700.000 de autovehicule vechi, care au fost înlocuite cu peste 550.000 de modele noi.
În 2017 programul a fost reconfigurat românii ajungând să beneficieze de cel mai mare eco-voucher din Europa. Ca rezultat, în 2018, prin programul „Rabla Plus”, s-au acordat peste 1.400 de eco-vouchere. În paralel, programul „Rabla Clasic”, a beneficiat anul trecut de un număr-record de prime de casare – 50.000 de unităţi. „Şi pentru anul acesta ne dorim o abordare similară”, a declarat ministrul Mediului.
©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.