Share
Efectele statului în casă: Sony îşi dublează producţia PlayStation 5

Efectele statului în casă: Sony îşi dublează producţia PlayStation 5

Japonezii de la Sony intenţionează să îşi dubleze producţia de console de jocuri video PlayStation 5 până la 10 milioane de unităţi.

Chiar dacă în majoritatea statelor carantina a fost înlocuită de măsuri mai laxe, iar oamenii nu mai sunt forțați să rămână în locuințe, mulți preferă în continuare să își petreacă majoritatea timpului acasă. Drept urmare, cererea pentru echipamente IT, TV, audio sau sport s-a majorat și continuă să crească.

Un exemplu în acest sens este decizia Sony Corp. de a îşi dubla producţia de PlayStation 5, până la 10 milioane de unităţi în acest an, deoarece se aşteaptă ca efectele pandemiei de Covid-19 să ducă la creşterea cererii pentru jocuri video

Conform Bloomberg, producătorul japonez de echipamente electronice şi-a informat partenerii şi furnizorii că intenţionează să crească semnificativ producția pentru următoarea versiune a consolei sale de jocuri video, chiar dacă din punct de vedere logistic ar putea apărea unor probleme în a livra toate aceste console la timp pentru sezonul crucial de sfârşit de an. Bloomberg News a anunţat anterior că Sony intenţiona să producă cinci – şase milioane de console PlayStation 5 până la finele lunii martie 2021.

Îngrijorările cu privire la un al doilea val de infecţii cu coronavirus ar putea să îi ţină pe oameni în casă pentru o perioadă chiar mai mare de timp. Noile estimări îmbunătăţite ale Sony se bazează pe ipoteza că această situaţie va creşte cererea pentru noua consolă PlayStation 5, un produs care urmează să fie lansat pe piaţă la toamnă.

Dublare a producției PlayStation 5, dar și a controllerelor DualSense

Sony a început producţia de serie a consolei PlayStation 5 în luna iunie şi, în conformitate cu cele mai noi planuri, se aşteaptă să producă cinci milioane de unităţi până la finele lunii septembrie şi alte cinci milioane de unităţi până la finele lunii decembrie. De asemenea, Sony şi-a informat furnizorii că va avea nevoie de 10 milioane de noi controllere DualSense pentru noua versiune a consolei PlayStation, astfel că producţia de controllere a fost majorată şi ea.

Analiştii subliniază că, în pofida accelerării producţiei, Sony ar putea rata ținta de a livra către magazine un număr suficient de console având în vedere constrângerile cu care se confruntă transportatorii din întreaga lume. O mare parte dintre consolele Sony sunt produse în China şi trimise pe mare în întreaga lume. În mod normal durează mai multe luni pentru ca mărfurile livrate din China să ajungă în SUA şi Europa cu navele.

Sony ar putea să utilizeze transportul cu avionul pentru livrări mai rapide, cum a făcut în 2913 când a lansat consola PlayStation 4, însă în prezent zborurile companiilor aeriene sunt și ele limitate de pandemie. În plus, costurile de transport s-au majorat.

Leave a Comment