Share
Gabriela Firea își menține intenția de a muta autobuzele pe linia de tramvai

Gabriela Firea își menține intenția de a muta autobuzele pe linia de tramvai

Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, a declarat că îşi doreşte ca linia de tramvai să devină bandă unică şi pentru autobuze.

Conform edilului, o astfel de măsură ar permite fluidizarea traficului și, tocmai de aceea, a depus la Parlament un amendament la Codul Rutier.

Ea a spus că acest subiect a fost discutat şi la Comandamentul de trafic convocat duminică, înainte de începutul noului semestru şcolar.

„Ne dorim ca la 1 februarie, când reîncepe sesiunea parlamentară, să fie adoptat în Parlament un nou regulament în Codul Rutier, un amendament pe care l-am depus, astfel încât linia de tramvai să devină bandă unică şi pentru autobuze. Considerăm că, în momentul în care şi autobuzele vor putea să treacă pe linia de tramvai, acolo unde trama stradală permite, automat va exista o fluenţă mai mare în trafic şi va crea posibilitatea ca şi în Bucureşti să se poată circula civilizat”, a spus Gabriela Firea.

Leave a Comment