Share
Francezii tocmai au reglementat circulația trotinetelor electrice. Iată regulile

Francezii tocmai au reglementat circulația trotinetelor electrice. Iată regulile

România, ca și alte state europene se confruntă cu mari probleme legate de circulația trotinetelor electrice, un mijloc de transport relativ nou pentru care legislația actuală nu prevede reglementări specifice. Având probleme similare, francezii tocmai au modificat codul rutier pentru a stabili reguli pentru „trotinetiști”.

Utilizatorii de trotinete electrice din Franța vor trebui să respecte noi norme menite să asigure o mai corectă utilizare a acestot mijloace de transport. Printre altele, viteza este limitată la 25 km/h, circulaţia pe trotuar este interzisă, vârsta minimă a utilizatorilor trebuie să fie de 12 ani. Astfel de măsuri se referă la „orice dispozitive pentru deplasarea personală”.

Noile reguli, care intră în vigoare sâmbătă, erau cerute de mult timp de autorităţile publice şi utilizatori, care se confruntă cu o coabitare complicată pe trotuare şi şosele şi cu un număr din ce în ce mai mare de accidente, unele mortale.

Pe lângă gyropod-uri şi hoverboard-uri, sunt vizate în special trotinetele electrice. Un veritabil fenomen la modă în numeroase oraşe din Franţa şi Europa, utilizarea trotinetelor electrice a explodat în ultimii doi ani, în special prin intermediul aplicaţiilor de închiriere de tip ‘free floating’. De exemplu, la Paris sunt în prezent 15.000 de trotinete electrice.

„Era o nevoie fundamentală de stabilire de reguli”, a subliniat delegatul interministerial pentru siguranţa rutieră, Emmanuel Barbe.

Aceste reguli „vor permite o utilizare mai responsabilă şi o revenire la o utilizare liniştită a trotuarelor de către pietoni, în special de către cei mai vulnerabili: persoane în vârstă, copii, persoane cu mobilitate redusă”, a apreciat la rândul său Jean-Baptiste Djebbari, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Legea prevede, de acum înainte, că aceste dispozitive nu trebuie să depăşească o viteză de 25 km/h, în condiţiile în care unii constructori oferă modele a căror viteză poate ajunge până la 80 km/h. La fel ca şi în cazul bicicletelor, ele trebuie echipate cu lumini de poziţie faţă/spate, de catadioptrii, cu un sistem de frânare şi cu un avertizor sonor.

De asemenea, se pune capăt utilizării trotinetelor electrice de către două persoane simultan, uneori un copil. “Dispozitivele de deplasare personală motorizate” nu vor putea transporta decât un conducător, care trebuie să aibă vârsta de cel puţin 12 ani. În cazul nerespectării regulilor, contravenienţii pot primi o amendă de 35 de euro.

În plus, se pune capăt slalomurilor pe trotuare sau prin mijlocul pietonilor, în condiţile în care conductorii trotinetelor electrice vor trebui să utilizeze pistele pentru biciclete sau şoselele unde viteza este limitată la 50 km/h. La fel ca şi pentru alte vehicule, este interzis să vorbeşti la telefon sau să porţi căşti în timpul condusului.

Citește și:

Leave a Comment