Share

Târgul Mărţişorului 2024, între 24 și 29 februarie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Târgul Mărţişorului, la care sunt invitaţi să-şi expună produsele meşteşugari, artişti şi studenţi, se va desfăşura, în perioada 24 – 29 februarie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Târgul Mărţişorului promovează şi recontextualizează sărbătorirea unui obicei care în ultimul secol a primit o serie de transformări, predominant în spaţiul urban, anunță Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

Potrivit organizatorilor, târgul aduce în atenţia publicului o ofertă bogată prin unicitatea, creativitatea şi diversitatea mărţişoarelor, participanţii folosind ca sursă de inspiraţie lumea şi mitologia ţărănească ori imaginând noi forme ale creativităţii urbane: de la obiectul manufacturat şi reciclat care foloseşte materiile naturale devenite clasice, la amprenta unui design contemporan, banda desenată sau personaje şi semne din mitologia urbană, imaginate pe o multitudine de materii neconvenţionale.

Alături de ei, se numără, ca în fiecare an, şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi sprijin pentru categoriile defavorizate.

De asemenea, la Târgul Mărţişorului vor fi oferite preparate de casă, turtă dulce, prăjituri, dulceţuri, sărăţele şi ceaiuri de leac.

Preţul biletului de intrare la târg pentru adulţi este de 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 3 lei.

Leave a Comment