Al treilea stadion pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022, inaugurat în Qatar
Emiratul Qatar a a inaugurat în cadrul unui eveniment virtual al treilea stadion construit în vederea găzduirii turneului final al Cupei Mondiale de fotbal din 2022.
Education City Stadium din Qatar a fost conceput de o firmă spaniolă de arhitectură. Arena are o capacitate de 40.000 de locuri şi o suprafaţă de 140.000 metri pătraţi, fiind prima care a obţinut cel mai înalt rating internaţional de sustenabilitate, potrivit comitetului de organizare.
Într-un mesaj video transmis cu această ocazie, preşedintele FIFA a ţinut să-i amintească pe cei care „au suferit, au luptat şi continuă să lupte cu pandemia şi să ne ofere un exemplu remarcabil de rezistenţă într-un moment atât de greu”.
„Nu trebuie să uităm: sănătatea este pe primul loc. În unele părţi ale lumii este deja posibil să privim spre perioade mai bune. În altele, trebuie să fim extrem de atenţi, să rămânem puternici şi uniţi”, a spus Infantino.
Inaugurarea stadionului „ne aminteşte că fotbalul se va întoarce şi cu mai multă pasiune ca niciodată”, a adăugat conducătorul Federaţiei internaţionale de fotbal.
Oficialii din Qatar au dat asigurări că toate proiectele Cupei Mondiale continuă, alte două stadioane urmând să fie inaugurate înainte de sfârşitul anului 2020.
Comparația Qatar – România rămâne valabilă
În urmă cu un an, LifeNews.ro a scris despre lucrările de infrastructură deja finalizate de organizatorii din micul emirat care va găzdui CM de fotbal din 2022. Pe atunci, notam că „mai sunt trei ani până la ediția din 2022 a Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, iar organizatorii deja anunță finalizarea unor importante lucrări de infrastructură. În același timp, într-un univers parcă paralel, România se zbate să îndeplinească măcar condițiile minime pentru a nu rata organizarea Campionatului European din 2020”.
Din nefericire, în ciuda unor fotografii cu evoluția lucrărilor și a unor declarații sforăitoare, oficialitățile de la București nu au reușit, așa cum era de așteptat, să finalizeze stadioanele pentru EURO 2020. Dacă evenimentul nu ar fi fost amânat de pandemie, România ar fi trebuit să admită, cu rușine, că nu am fost în stare să respectăm promisiunile făcute odată cu acordarea dreptului de a organiza câteva meciuri ale Campionatului European de fotbal.
Abia în toamnă este așteptată finalizarea stadionelor Ghencea și Arcul de Triumf și, eventual, a liniei de tren către Aeroportul Otopeni. Despre metrou și alte stadioane nu putem vorbi decât la viitor și, mai grav, fără o certitudine. Și asta se întâmplă, să nu uităm, într-o perioadă în care EURO 2022 ar fi trebuit deja să se afle în plină desfășurare. Pe 14 iunie ar fi trebuit să aibă loc primul meci de pe Arena Națională, iar peste doar două zile un altul.