Share

Primarul Sectorului 3, amendat cu 10.000 de lei pentru escapada din parcul IOR

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost amendat de poliţişti cu suma de 10.000 de lei pentru încălcarea ordonanţelor militare, după ce edilul a fost surprins duminică plimbându-se cu bicicleta în parcul IOR.

„Având în vedere imaginile difuzate ieri, 19.04.2020, în spaţiul virtual, facem următoarea precizare. Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu, iar cele două persoane au fost sancţionate contravenţional, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare, cu suma de 10.000 lei fiecare”, anunţă Poliţia Capitalei.

Ulterior, surse din cadrul Poliţiei Capitalei au confirmat că este vorba despre Robert Negoiţă şi prietena sa. Aceasta din urmă a fost și ea amendată cu 10.000 de lei.

Deși în acest caz modul de a comunica al Poliției Capitalei este cel puțin ciudat, având în vedere că faptele și persoanele erau deja cunoscute, este important de evidențiat faptul că amenda dovedește că justificarea făcută pe Facebook de primarul Sectorului 3 a fost falsă sau acțiunea sa nu s-a încadrat în reglementările Ordonanțelor Militare. Mai mult decât atât, modul în care Robert Negoiță a tratat respectarea reglementărilor impuse în Starea de Urgență dovedește că exact unul dintre cei care ar fi trebuit să dea un exemplu cetățenilor care l=au votat a găsit propria modalitate de a ocoli regulile.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost surprins duminică, în timp ce se plimba cu bicicleta în Parcul Titan, deşi parcul era închis.

„Locuiesc lângă parcul IOR, sector 3. Astăzi, eram pe biciclete cu copiii pe lângă parc, ne oprisem pe podul care desparte parcul pentru că observasem 2 biciclişti chiar în parc. Când ajung în dreptul nostru, îmi dau seama că era primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă. La întrebarea mea de ce nu respectă regulile de interdicţie de a intră în parc, mi-a răspuns: ‘Verific ca totul să fie în regulă’, stând pe bicicletă în pantaloni scurţi, cu un coş de picnic şi cu iubita alături. Am vorbit preţ de câteva minute. După alte întrebări, de ce ni se interzice nouă familiilor cu copii intrarea în parc, mi-a răspuns că nu el a închis parcurile şi nu el a dat ordonanţa militară. De ce tocmai edilul sectorului 3 se plimbă prin parc încălcând ordonanţa militară? După ce a plecat, am abordat un jandarm care stătea în apropiere şi supraveghea accesul în parc. La întrebarea de ce domnului Negoiţă îi este permisă plimbarea prin parc, ne-a răspuns că dânsul are declaraţia pe proprie răspundere şi că Poliţia locală care supraveghează parcul este în subordinea primarului. Cum vi se pare, legea este egală pentru toţi?”, a scris pe Facebook persoana care a postat imaginile cu Robert Negoiţă.

În replică, Robert Negoiţă a susținut, tot pe Facebook, că a mers să verifice cum este asigurată mentenanţa parcului.

„În administraţia locală, nu ai niciodată liber. Dimpotrivă, trebuie să te foloseşti de fiecare ‘fereastră’ pentru a rezolva şi chestiuni pentru care nu ai avut timp. Azi am dat o tură completă în Parcul IOR, fiindcă nu reuşisem de ceva timp să fac asta. Am constatat, din păcate, că deşi există personal alocat pentru mentenanţa parcului, chiar şi în această perioadă, sunt elemente ce trebuie rezolvate rapid. De la reparaţii la mobilierul stradal şi până la refacerea spaţiilor verzi şi a anumitor zone (…) PS: Pentru cei care confundă nişte sacoşe cu pâine uscată cu un fel de coşuleţe pentru picnic: da, am avut cu mine nişte pâine uscată pe care am luat-o tocmai pentru a hrăni păsările din parcul nostru”, a scris Negoiţă pe Facebook.

Astazi însă, primarul Negoiță și-a schimbat radical poziția. „Mi s-a adus la cunoștință că am fost amendat pentru episodul de ieri din Parcul IOR. Asemenea oricărui cetățean sunt obligat să mă supun legilor acestei țări și, chiar dacă nu a fost intenția mea să încalc ordonanța militară, imi asum faptul ca am greșit și, prin urmare, voi suporta consecințele. (…) Îmi pare rău pentru acest episod, mi-l asum și îmi cer scuze celor care s-au simțit lezați în vreun fel. Aceasta nu a fost în nicio clipă intenția mea. Mereu avem de învățat și tot timpul trebuie să căutăm să facem lucrurile mai bine. Pentru mine, ziua de ieri a fost o lecție. Vă mulțumesc pentru toate criticile, voi ține cont de ele, iar pe viitor voi fi mult mai atent. Nimeni nu e mai presus de lege, prin urmare, vreau să le mulțumesc tuturor celor care zilele acestea sunt în prima linie și au grijă ca situația sa fie una optimă pentru vremurile dificile pe care le trăim”, a scris în această seară Robert Negoiță pe Facebook. (Foto: Lilia Stana (Facebook))

Citește și:

Leave a Comment