Share

Poliția a retras 611 permise de conducere în doar o zi. 115 dintre ele pentru consum de alcool sau droguri

Poliția rutieră a organizat în ziua de sâmbătă, 2 decembrie 2023, mai multe filtre de control precum și acțiuni de fluidizare a traficului. Ca urmare, au fost retrase 611 permise de conducere.

În penultima zi a minivacanţei de Ziua Națioinală, având în vedere valorile crescute ale traficului rutier, precum şi condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, poliţia rutieră au acţionat, la nivelul întregii ţari, pentru fluidizarea circulaţiei pe cele mai aglomerate drumuri, prevenirea accidentelor şi depistarea conducătorilor auto care pot reprezenta un pericol.

În urma acţiunilor au fost retrase 611 permise de conducere (dintre care 108 pentru consum de alcool şi 7 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise), precum şi 296 certificate de înmatriculare pentru încălcări ale legislaţiei.

De asemenea, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 912 posibile infracţiuni, peste 23% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 146 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 155 de fapte penale. Faţă de 18 de persoane au fost dispuse măsuri preventive. În plus, au fost depistate 10 persoane urmărite naţional sau internaţional.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, poliţia şi jandermeria au constatat 7.910 contravenţii, pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 18 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 93 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 192.000 lei.

Echipajele MAI de intervenţie în situaţii de urgenţă au desfăşurat 1.220 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 62 pentru stingerea de incendii şi 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor, au fost salvate 11 persoane.

„Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate pentru ca cetăţenii să se bucure, fără incidente, de ultima zi a minivacanţei. Pentru a ajunge cu bine la destinaţie, le recomandăm cetăţenilor să se intereseze din timp asupra condiţiilor de drum şi a măsurilor care ar putea fi luate în contextul valorilor crescute de trafic. Recomandăm şoferilor să respecte normele rutiere şi să adopte o conduită preventivă în trafic. De asemenea, recomandăm prudenţă în planificarea deplasărilor în zone pentru care sunt prognozate fenomene meteo periculoase”, au comunicat oficialii MAI.

Leave a Comment