Share

Președintele și premierul susțin că reducerea TVA nu este o măsură oportună

Propunerea legislativă privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020 a primit un raport favorabil din partea Comisiei pentru buget – finanţe a Camerei Deputaţilor. Klaus Iohannis și Ludovic Orban consideră însă că măsura nu este oportună pentru că bugetul nu îşi permite o astfel de reducere.

Propunerea legislativă privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020 a primit, marţi, raport favorabil din partea Comisiei pentru buget – finanţe a Camerei Deputaţilor.

Proiectul de reducere a cotei de TVA de la 19% la 16% aduce modificări Codului fiscal şi prevede extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 5%, faţă de cota redusă de 9%, pentru „livrarea de alimente destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele”.

Deşi iniţiativa a aparţinut unor deputaţi PNL, în cadrul dezbaterilor, social-democraţii au pledat pentru adoptarea acesteia, în timp ce liberalii au cerut aşteptarea unui punct de vedere fundamentat din partea Guvernului. Proiectul a fost adoptat de Senat pe 21 octombrie, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat însă că reducerea TVA nu i se pare o măsură oportună, arătând că în acest moment bugetul nu îşi permite o astfel de reducere.

„Nu, în acest moment, bugetul României pur şi simplu nu îşi permite o reducere pe TVA. În perspectivă, sigur, în anii care vor veni, este posibil să discutăm aşa ceva, dacă economia creşte în continuare şi lucrurile merg bine. Dar, acum, aşa, de azi pe mâine, să scădem TVA nu mi s-ar părea un lucru bun”, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Mirat că PSD a susținut reducerea TVA, dar şi dublarea alocaţiilor, președintele a declarat că „și PSD încearcă să se reprofileze. Din păcate, merg dintr-o extremă în cealaltă extremă, în loc să se oprească la mijloc, unde ar fi înţelept. Sunt convins că în Parlament aceste chestiuni vor fi dezbătute şi discutate şi eu contez pe înţelepciunea politică a tuturor partidelor din Parlament. În final, pe cine să ajute să împovărezi un buget care deja are constrângeri semnificative”, a spus Iohannis.

Susținând poziția președintelui României, premierul Ludovic Orban a menționat că PNL nu agreează proiectul privind reducerea TVA.

„Nu e un proiect al PNL, e un proiect iniţiat de un parlamentar, e o mare diferenţă între proiectele iniţiate de parlamentari, individual, şi proiectele PNL. Pentru ca un proiect să fie susţinut de PNL, procedura statutară care o avem este ca proiectul să fie analizat, avizat de comisiile de specialitate ale partidului, să obţină aprobarea Biroului Executiv al partidului. (…) PNL nu susţine decât acele proiecte care au respectat procedura de susţinere şi au fost votate în Biroul Executiv, ca atare, nu vom vota un proiect, chiar dacă aparţine unui coleg de-al nostru care a iniţiat un proiect de lege ca parlamentar individual şi nicidecum din partea PNL”, a declarat Ludovic Orban.

Leave a Comment