Share

Presa germană a aflat locul viitoarei uzine Volkswagen din Europa de Est

În aceeași zi cu acordul dintre Ford și Volkswagen în privința mașinilor electrice și autonome, presa germană a dezvăluit că a aflat locul în care grupul german va construi noua sa uzină din Europa de Est. Despre acest proiect s-a vorbit încă de anul trecut. Așa cum scria LifeNews în luna martie, pe lista scurtă a țărilor candidate pentru noua facilitate de producție Volkswagen s-au aflat România, Bulgaria, Serbia și Turcia.

Conform jurnaliștilor germani de la Automobilwoche, grupul german Volkswagen intenţionează să construiască o nouă fabrică multibrand în Turcia. Publicația susține că a aflat această informație de la surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Consiliul de supervizare al Volkswagen a decis ca noua unitate să fie construită în apropierea oraşului Izmir, unde vor fi produse şi modele Skoda – subsidiara Volkswagen – susţine Automobilwoche. Reprezentanţii Volkswagen nu au comentat informaţia.

LifeNews.ro a anunțat și în mai că oficialii Volkswagen au început discuții „concrete” pentru amplasarea noii uzine de asamblare. Deși nu au oferit detalii clare, presa vest-europeană susținea că negocierile se vor purta cu autoritățile din Bulgaria și Turcia, România ieșind de pe lista posibilelor candidate.

Turcia are o infrastructură solidă, dar Bulgaria este o altă opţiune, deoarece este mult mai stabilă din punct de vede politic şi este un stat membru al UE, a explicat şeful sindicatului Skoda, Jaroslav Povvík, pentru publicaţia cehă.

Pe 18 noiembrie anul trecut, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022. Conform informaţiilor din presă, cele mai mari şanse pentru a câştiga investiţia le aveau Bulgaria, Serbia, Turcia şi România.

La noua unitate din Europa de Est, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, acestea fiind în prezent fabricate la Kvasiny (Cehia).

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Citește și:

Leave a Comment