Share

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, și-a anunțat demisia

Într-o postare pe o rețea de socializare, Vasile Dîncu și-a aunțat decizia de a demisona.

„În cursul acestei dimineţi, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcţia de ministru al Apărării Naţionale”, a scris Dîncu pe Facebook.

În motivarea deciziei, ministrul a menționat „perspectiva imposibilității colaborării cu președintele României, comandantul suprem al armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.

Decizia lui Dîncu vine după ce delcarațiile sale de săptămâna trecută au provocat reacţii dure pe scena politică.

„Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina şi mai ales sfârşitul războiului, singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă, în care, aşa cum au lansat în acest moment ucrainenii, un document politic pentru toate ţările europene şi pentru NATO, un document care încearcă să dea garanţii de securitate pentru Ucraina pentru viitor. Este vorba până la modul negociere internaţională. Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia sigură. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, pentru că clasa politică din Ucraina, în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume, ar fi o sinucidere curată în politică să îşi asume pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă, de teritorii, ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Vasile Dîncu la un post tv.

Leave a Comment