Share

BMW X7, prezentat cu câteva luni înainte de lansarea pe piață

Germanii de la BMW au prezentat un nou X7, SUV-ul de lux devenind mai spectaculos și mai tehnologizat.

Cel mai mare Sports Activity Vehicle (SAV) al mărcii BMW a fost perfecţionat la capitolul design – în special în zona părții frontale, echipamente – sistem iDrive de ultimă generație și ecran curbat și motoare – tehnologie mild-hybrid de 48V.

Alimentat de calităţile sale extrem de versatile, cel mai mare BMW X convinge atât prin eleganţa pe drum, cât şi prin abilităţile off-road. Partea frontală, nou structurată, reinterpretează elementele emblematice de design BMW, cum ar fi farurile duble şi grila BMW.

Grupurile optice split îşi fac debutul la noul BMW X7. Elementele de lumini LED orizontale amplasate mai sus în partea din faţă găzduiesc luminile de poziţie, cele de zi şi semnalizatoarele. Unităţile LED situate sub ele, pentru faza scurtă şi cea lungă, dau impresia că se retrag în fundal prin carcasa întunecată şi poziţia adânc încorporată în spoilerul faţă şi ies în prim-plan doar atunci când sunt activate. Noile faruri LED cu funcţie matrix adaptivă, cu faza lungă cu efect antiorbitre şi distribuţie adaptivă a luminii, oferă acum şi funcţionalitatea de proiectoare de ceaţă faţă, cu lumină automată pentru vreme rea.

Iluminarea discretă în cascadă pentru cele două elemente ale grilei BMW construieşte o imagine spectaculoasă şi exclusivă pentru partea frontală a noului BMW X7. Grila BMW „Iconic Glow” este o caracteristică standard a vârfului de gamă BMW X7 M60i xDrive şi va fi oferită ca opţiune pentru celelalte variante de model.

În partea din spate se accentuează stilul modern al blocurilor optice extrem de subţiri, care acum au sculptură tridimensională. Bara cromată elegantă care conectează unităţile de lumini din spate ale noului BMW X7 este închisă sub un capac de sticlă rafinat.

Nou proiectat, pachetul M Sport opţional pune în lumină şi mai mult proprietăţile dinamice ale BMW X7. Caracteristicile de design specifice M pentru exterior şi interior subliniază în mod clar atributele de performanţă ale BMW X7 M60i xDrive. Vopseaua metalizată M Marina Bay Blue poate fi comandată exclusiv pentru modelul BMW M.

BMW X7, călătorie în spațiu

Sentimentul generos de spaţiu la bordul noului BMW X7 poate fi experimentat pe trei rânduri de scaune. Al doilea rând găzduieşte standard trei pasageri şi oferă opţional două scaune individuale deosebit de confortabile. Scaunele confort încălzite faţă sunt în echiparea standard. Pe pieţele europene, tapiţeria BMW Individual cu piele Merino extinsă este de asemenea inclusă în standard. Pe alte pieţe, specificaţiile standard includ suprafeţele scaunelor în noua decoraţiune Sensafin (nu este disponibilă în Europa). Acest material vegan de suprafaţă de înaltă calitate, cu proprietăţi asemănătoare pielii, are matlasare tridimensională şi perforare a suprafeţei.

Împreună, panoul de instrumente nou proiectat, cu gurile de aerisire subţiri şi o bară de lumină ambientală inclusă standard în partea inferioară a planşei de bord a pasagerului, şi ecranul central curbat BMW aduc o notă modernă interiorului. Bara luminoasă inovatoare completează lumina ambientală. Iluminarea eficientă din spate cu ajutorul unităţilor LED şi a unui grafic care include inscripţia “X7” (sau sigla M la noul BMW X7 M60i xDrive) este un element care amplifică aura de exclusivitate din interiorul habitaclului. Maneta selectorului de viteze are, de asemenea, un design nou şi modern.

Gama extinsă suplimentar de echipamente standard pentru noul BMW X7 contribuie la confortul celor de la bord. Pe lângă climatizarea automată pe patru zone, trapa panoramică din sticlă şi sistemul hi-fi, acum include şi scaunele confort pentru conducător şi pasagerul din faţă, un volan Sport îmbrăcat în piele, cu clapete pentru schimbarea vitezelor, şi un nou sertar pentru telefoanele mobile compatibile cu încărcarea wireless.

Printre punctele importante ale listei de opţiuni se numără trapa panoramică din sticlă Sky Lounge (iluminată de unităţi LED), sistemul de sonorizare Bowers & Wilkins Diamond Surround şi noul sistem Travel & Comfort pentru elemente de fixare în spătarele scaunelor faţă. Ventilaţia activă a scaunelor şi o funcţie de masaj sunt disponibile pentru conducător şi pasagerul din faţă. Dacă este comandat noul pachet Comfort, scaunele din al doilea şi al treilea rând pot fi încălzite şi ele, la fel ca volanul şi cotierele pentru conducător şi pasagerul din faţă.

Tehnologie mild-hybrid 48 V

Portofoliul de motoare are ca lider un nou V8 pe benzină, de 4,4 litri, pentru vârful de gamă BMW X7 M60i xDrive, care este derivat din motoarele care alimentează modelele de înaltă performanţă provenite de la BMW M GmbH. Tehnologia M TwinPower Turbo şi o galerie de evacuare transversală conferă unităţii de 390 kW/530 CP, cu un cuplu maxim de 750 Nm, o dezvoltare impresionantă a puterii.

Un motor cu şase cilindri în linie, de ultimă generaţie, îşi face debutul la BMW X7 xDrive40i. Include o varietate de inovaţii pentru procesul de ardere, schimbul de gaze, controlul supapelor, injecţia şi sistemul de aprindere care sporesc atât performanţa, cât şi eficienţa. Puterea noului motor este cu 35 kW/47 CP mai mare faţă de propulsorul precedent, ajungând la un maxim de 280 kW/380 CP, în timp ce cuplul maxim creşte cu 70 Nm la 520 Nm – şi poate creşte la 540 Nm susţinut de sistemului mild-hibrid.

Modificările detaliate ale motorului diesel cu şase cilindri în linie de la noul BMW X7 xDrive40d au adus îmbunătăţiri şi pentru economia de combustibil şi emisii. Puterea maximă a sistemului de propulsie este de 259 kW/352 CP. Cuplul nominal al motorului diesel este de 700 Nm, care poate fi crescut până la 720 Nm cu ajutorul sistemului mild-hybrid.

Cea mai importantă caracteristică comună a celor trei motoare este integrarea tehnologiei mild-hybrid 48V de nouă generaţie. În cea mai recentă versiune, această formă de electrificare constă dintr-un starter-generator integrat în cutia de viteză şi care asigură o putere suplimentară de 9 kW/12 CP şi un cuplu suplimentar de 200 Nm. Toate motoarele sunt combinate cu o transmisie Steptronic Sport cu opt trepte, care include clapete de schimbare pe volan şi o funcţie Sprint. Puterea motorului este transferată către drum prin sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive.

Sistem iDrive de ultimă generaţie

BMW Live Cockpit Plus, standard la noul BMW X7, include cea mai recentă ediţie a sistemului de control/operare BMW iDrive. Se bazează pe sistemul de operare BMW 8 şi cuprinde ecran central curbat BMW, care este format dintr-un afişaj de informaţii de 31,24 cm şi un afişaj central cu diagonala ecranului de 37,87 cm. Odată cu noua grupare de display-uri şi setul de abilităţi în continuă extindere ale Asistentului Personal Inteligent BMW, noul BMW iDrive este orientat direct către operare tactilă şi control prin gesturi, precum şi dialog folosind un limbaj natural.

Sistemul de navigaţie BMW Maps bazat pe cloud poate fi comandat ca opţiune cu Augmented View pe afişajul de control. BMW Digital Key Plus, disponibilă opţional, le permite clienţilor să blocheze şi să deblocheze noul BMW X7 cu smartphone-ul Apple iPhone prin tehnologia UWB cu securitate îmbunătăţită şi funcţionare de la distanţă.

BMW X7 este produs la uzina BMW Group din Spartanburg, centrul de competenţe pentru modelele BMW X din statul american Carolina de Sud. Lansarea pe piaţa mondială va avea loc în august 2022.

Citește și:

Leave a Comment