Share

Balon meteorologic suspect pe cerul României. MApN confirmă informația, dar piloții trimiși la fața locului nu au găsit nimic

Ministerul Apărării Naționale (MApN) din România anunță că „sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat marți, 14 februarie, în jurul orei 12.30, o țintă aeriană de dimensiuni mici”.

Conform MApN, ținta detectată, având caracteristicile de evoluție asemănătoare unui balon meteorologic, evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în spațiul aerian național, în Sud-Estul României.

Autoritățile au aplicat toate procedurile standard de la momentul detectării obiectului, iar două aeronave MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat de pe Baza 86 Aeriană Fetești, în jurul orei 12.40, fiind direcționate către zona unde a fost semnalată ținta aeriană.

Echipajele celor două aeronave nu au confirmat prezența țintei aeriene, nici vizual, nici pe radarele de bord. Aeronavele au fost menținute în zonă aproximativ 30 de minute, pentru clarificarea deplină a situației aeriene, după care au revenit pe baza aeriană.

MApN susține că Forțele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forțele Aliate, spațiul aerian național și zona din proximitate.

Spațiul aerian al Republici Moldova, închis temporar

Potrivit Autorităţii Aeronautice Civile din Moldova, spaţiul aerian al ţării a fost închis temporar la ora 11.24, în scopul asigurării siguranţei şi securităţii aviaţiei civile. La ora 14.47, spaţiul aerian a fost redeschis. Inţial, instituţia anunţase că închiderea temporară va dura până la ora locală 16:00.

Mai multe avioane au rămas la sol pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, compania aeriană anunţa că orarul zborurilor planificate marţi va suferi modificări.

Alertele de raid aerian au răsunat marţi dimineaţă pe întreg teritoriul Ucrainei, după ce mai multe avioane ruseşti au decolat din Republica Belarus, transmite portalul RBC.ua.

Potrivit unui grup local de monitorizare, au fost semnalate decolări de avioane la Maciulişci şi Baranovici (Belarus). Ar fi vorba de trei avioane, inclusiv un purtător de rachete balistice hipersonice “Kinjal”.

În acelaşi timp, postul ucrainean de televiziune Kanal 24 a transmis la prânz că o presupusă dronă rusească ar fi fost detectată deasupra Chişinăului.

Grupuri de monitorizare raportează că mai multe drone s-ar deplasa de la graniţa Belarusului prin regiunea Jitomir în direcţia Republicii Moldova, conform Kanal 24. Această informaţie nu a fost verificată din alte surse independente.

Leave a Comment