Share
Renault, acuzat de activități asemănătoare Volkswagen în scandalul Dieselgate

Renault, acuzat de activități asemănătoare Volkswagen în scandalul Dieselgate

Demarată încă din 2017, investigația care a dus acum la punerea sub acuzare a grupului Renault vizează „înșelăciune” în privința emisiilor eliberate de unele motoare ale producătorului auto.

Așa cum LifeNews.ro scria încă din luna mai a anului 2019, grupul Renault a intrat în atenția procurorilor francezi din cauza unor discrepanțe între emisiile poluante prezentate în momentul omologării și cele reale din timpul utilizării. Asemănătoare cu acuzațiile aduse germanilor de la Volkswagen în cazul „Dieselgate”, acuzațiile vin ca urmare a unei investigații despre care publicația franceză Le Monde scria că vizează existența unui sistem electronic de control al poluării care bloca emisiile la viteze mai mici de 50 km/h.

Acum doi ani, jurnaliștii francezi notau că magistrații francezi solicitaseră Institutului Superior de Cercetare în domeniul Automobilelor și Transportului (ISAT) să realizeze teste suplimentare pentru a confirma sau infirma prezența unor dispozitive frauduloase. În urma unor teste realizate pe modelele Captur și Clio IV, concluziile ISAT au arătat, fără echivoc, că „există unele modificări ale sistemelor de depoluare care ar permite adaptarea la procedurile de omologare într-un mod diferit de condițiile reale de utilizare”.

Mai exact, cercetătorii ISAT, institut atașat Universității Bourgogne, au observat în timpul verificărilor că sistemul EGR și cel de eliberare a NOx nu funcționau în anumite condiții. Valva EGR „înceta să opereze” la temperaturi joase sau peste pragul depășit în mod normal în timpul utilizării. În același timp, sistemul de eliberare al NOx „funcționa cu o frecvență redusă pe o gamă largă de viteze utilizate în mod obișnuit” și nu efectua ciclul de purjare sub 50 km/h.

Ca urmare a finalizării investigației, grupului francez care deține și marca Dacia i s-a ordonat să depună o cauţiune de 20 de milioane de euro, din care 18 milioane de euro pentru plata eventualelor amenzi şi despăgubiri, şi, de asemenea, să ofere o garanţie bancară de 60 de milioane de euro pentru eventuale prejudicii.

Renault a contestat deja acuzaţia şi susţine că „vehiculele au fost omologate întotdeauna cu respectarea legilor şi reglementărilor în vigoare la acea dată”.

Citește și:

Leave a Comment