Share
Bilanț provizoriu Dacia Spring: 9.300 de europeni au rezervat mașina în trei săptămâni

Bilanț provizoriu Dacia Spring: 9.300 de europeni au rezervat mașina în trei săptămâni

Dacia a anunțat astăzi că numărul precomenzilor pentru modelul Spring, primul vehicul electric al mărcii, a urcat la 9.300.

Conform oficialilor Dacia „de la deschiderea precomenzilor în data de 20 martie, peste 9.300 de clienți au rezervat deja un vehicul Spring”. De asemenea, producătorul menționează că vehiculul a avut „un succes imediat în cele cinci țări care au deschis precomenzile în prima zi a primăverii: România, Franța, Germania, Italia și Spania”.

Ca și în România, acolo unde numărul precomenzilor depășise, conform lui Mihai Bordeanu, directorul mărcii, 6.000 de unități încă de la finalul lui martie, în unele țări, unde „plinul de precomenzi” a fost deja atins, au fost deschise liste de așteptare pentru clienții care doresc să intre în posesia unei Dacia Spring.

Citește și:
– Test Dacia Spring: Dincolo de aparențe

În această lună lista țărilor care pot deschide cataloage de precomenzi pentru Dacia Spring se extinde cu Austria, Belgia, Danemarca, Elveția, Luxemburg, Olanda și Portugalia.

„După succesul înregistrat în ultimele luni de noul Sandero, interesul major al clienților pentru Dacia Spring vine să confirme un început de an în forță pentru marca noastră. Tot mai mulți europeni ne contactează pentru a vedea și testa primul nostru vehicul electric, iar mulți dintre ei l-au precomandat deja. Asta dovedește că democratizarea mobilității electrice a demarat cu bine!”, a declarat Xavier Martinet, director de marketing, vânzări și operațiuni al mărcii Dacia.

Unii dintre cei care au rezervat Dacia Spring ar putea primi mașina în 2022

În urmă cu două săptămâni, în cadrul unei mese rotunde cu un grup de jurnaliști români, la care a luat parte și LifeNews.ro, Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe și Country Head Romania, menționa că nu a fost încă stabilită o anumită cotă pentru fiecare țară în parte.

„Nu există o cifră clară a livrărilor pe care le poate fabrica (n.n. – din China). Suntem în plină volatilitate și ambiguitate. Orice vă spun azi poate să nu mai fie valabil peste câteva zile. Va trebui să ne recalibrăm permanent cu scenarii care se schimbă, evoluează. Nicio variantă care se vehiculează pe piață cu privire la cota de mașini Spring alocată României nu e falsă sau adevărată. Sunt pure speculații. Mama Omida ne poate da o cifră la fel de bună. Pot confirma cu certitudine că niciuna dintre valorile enunțate – 700, 900, 1000 – nu e cea reală. Spun asta tocmai pentru că lucrăm pe ele. E o situație în dinamică. Dar, da, există posibilitatea ca unii clienți care au lansat precomenzi să nu primească mașina până la 31 decembrie 2021. Dar o vor primi ulterior” a clarificat oficialul Dacia.

De asemenea, oficialul nota că „suntem într-un context foarte volatil. Dacă mă întrebați în 2019 puteam să vă spun exact câte mașini putem livra. Acum nu mai putem planifica așa. Lucrăm zilnic cu echipele centrale din Paris, cu logistica pentru a găsi scenariul optim. Dar nu e știință exactă. Cifrele se schimbă permanent. De aceea nu pot răspunde foarte exact acum. Ce pot spune este că vom face în așa fel încât să satisfacem cât mai mulți clienți. Viața nu se termină pe 31 decembrie 2021. Vom livra și după. Ne bucură că există interes. E un fel de Springmania”.

Citește și:

Leave a Comment