Dependență totală: Nouă din zece investiții publice din România sunt realizate din fonduri de la Bruxelles. Am primit de trei ori mai mulți bani decât am dat
România înregistrează un raport pozitiv în relația cu Uniunea Europeană în privința banilor europeni. Țara noastră a contribuit cu aproximativ 30 de miliarde de euro la bugetul comun european şi a primit înapoi peste 100 de miliarde de euro.
Afirmația, aparținându-i europarlamentarului român Victor Negrescu a fost înregistrată la evenimentul „Transylvania EU Funds Day” desfășurat la Alba Iulia.
Oficialul a subliniat că potenţialul de atragere este mult mai mare și că autoritățile trebuie să identifice rapid resurse financiare suplimentare. Printre opțiunile menționate se numără fondurile disponibile prin Banca Europeană de Investiţii (BEI) și alte programe gestionate direct de la Bruxelles.
Radiografia unei dependențe structurale de fondurile UE
În prezent, dinamica investițiilor din România este strâns legată de asistența financiară comunitară:
- 9 din 10 investiţii publice din România s-au realizat folosind, într-o anumită etapă, bani europeni.
- 60% dintre proiectele rutiere, sociale sau de infrastructură aflate în execuție implică într-o mare măsură aceste fonduri.
„Practic, România este dependentă de bani europeni, judeţele noastre sunt dependente de bani europeni, comunităţile noastre au nevoie de aceste resurse financiare, pentru investiţii în mod special. Mediul privat are nevoie de acest input financiar în economia naţională, dar ţine de noi să folosim adecvat aceşti bani”, a declarat Victor Negrescu.
Miza viitorului exercițiu financiar: 60 de miliarde de euro pentru România
Europarlamentarul s-a referit și la structura viitorului ciclu financiar multianual, aferent perioadei 2028-2034. Propunerea inițială a Comisiei Europene prevede un buget european global de aproape 2 trilioane de euro. Din această sumă, României ar urma să îi revină în jur de 60 de miliarde de euro.
În momentul de faţă, statele membre nu au ajuns la un acord final cu privire la acest buget, însă un consens de principiu este așteptat până la sfârşitul acestui an. Suma de 60 de miliarde de euro estimată pentru țara noastră este similară cu cea din actualul exerciţiu financiar multianual, dar păstrarea acestui volum depinde direct de duritatea negocierilor diplomatice.
Pentru a accesa aceste fonduri, statele membre vor fi obligate să dezvolte din timp planuri naţionale strategice, mai exact Planul de parteneriat naţional şi regional, care necesită aprobarea oficială a Comisiei Europene.
Reguli noi la Bruxelles: Fondurile nu mai vin direct prin autorități naționale
Tranziția către noul buget aduce o schimbare radicală de paradigmă administrativă. Dacă până în prezent peste jumătate din fondurile europene erau distribuite prin anvelope naționale gestionate direct de guvernele locale, în viitor ponderea financiară se va schimba radical.
Pentru prima dată în istoria UE, majoritatea fondurilor – peste 55% – vor fi administrate și distribuite direct de la Bruxelles. În acest sens, va fi înființat un Fond European de Competitivitate.
„Vom avea un fond european de competitivitate, pentru care trebuie să pregătim proiecte cu anvergură europeană, proiecte mari, serioase, care implică foarte mulţi actori. Trebuie să învăţăm să avem într-adevăr un parteneriat public-privat funcţional. Trebuie să creăm ecosisteme pentru a putea câştigăm aceste competiţii europene, deoarece România va fi în directă competiţie cu alte proiecte venite din partea altor state membre”, a explicat vicepreședintele Parlamentului European.
Cea de-a doua ediţie a evenimentului „Transylvania EU Funds Day”, organizată la Centrul Multifuncţional „Gheorghe Şincai” din Alba Iulia, reprezintă o platformă de dialog dedicată exclusiv viitorului fondurilor structurale şi investiţiilor strategice necesare dezvoltării pe termen lung a României.









