Start dezastruos al pieței românești de autoturisme în 2021
Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut în luna ianuarie cu 51,9% față de prima lună din 2020. Reculul vine după ce anul trecut s-a încheiat cu o scădere de 21,78%.
Datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) pentru prima lună a anului 2021 arată o scădere puternică a înmatriculărilor. Conform Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), care citează datele DRPCIV, în ianuarie au fost înmatriculate la noi doar 6.004 autoturisme noi, cu 51,9% mai putine decat in luna similara a lui 2020.
APIA notează că „în schimb, la categoria autoturisme rulate, cele 32.366 unitîți înmatriculate în ianuarie 2021 sunt cu 6,9% mai puține decât în luna similară din 2020”.
Prin urmare, în timp ce înmatriculările de autoturisme noi au scăzut de la 12.489 unități în ianuarie 2020 până la 6.004 în prima lună din 2021, în cazul autoturismelor second hand piața s-a redus de la 34.755 până la 32.366 unități.
Dacia, Ford și Toyota domină piața de autoturisme
În privința clasamentului pe mărci, Dacia continuă., așa cum era de așteptat, să domine piața, însă cu doar 914 unități înmatriculate, ceea ce reprezintă o scădere cu 74.4% față de ianuarie 2020.
Pe locul secund se află marca Ford, care a comercializat 763 de autoturisme, în creștere cu 29.1% față de luna similară din anul trecut. Surprinzător, japonezii de la Toyota au urcat până pe păpoziția a treia în clasament depășind mărci mai obișnuite cu partea de sus a clasamentului precum Skoda, Renault sau Hyundai.
În prima lună din 2021, Toyota a comercializat conform APIA 711 autoturisme, în creștere cu 8.2% față de cele 657 unități înmatriculate în ianuarie 2020.
În ceea ce priveste înmatricularile de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus și Bus), înmatriculările au scăzut de la 1.851 de unități în ianuarie 2020 până la 1.621 unități (-12,4%).
Doar zona de motocicluri (motociclete, mopede, ATV-uri) a înregistrat în acest an o creștere, însă redusă. Astfel, cu 242 de unități, această piață s-a majorat cu 10%.
Având în vedere caracteristicile lunii ianuarie a fiecărui an este de așteptat ca multe dintre vehiculele achiziționate să fie înmatriculate în lunile următoare estompând parțial reculul din prima lună a anului.