Oferte TAROM pentru destinații precum Roma, Paris sau Madrid
Cu ocazia celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, clienții TAROM care achiziţionează bilete de avion în perioada 24 – 26 ianuarie 2025 vor beneficia de preţuri promoţionale.
Conform oficialilor TAROM, ofertele din perioada 24 – 26 ianuarie 2025 includ șapte destinații către care se poate zbura până la finalul lunii mai.
„Cele şapte destinaţii sunt perfecte nu doar pentru a petrece acolo o vacanţă binemeritată, ci şi pentru că acolo se află unele dintre cele mai mari comunităţi de români. Mulţi dintre doritori vor avea astfel ocazia de a se reuni cu familia şi cu prietenii plecaţi în străinătate, departe de casă”, menționează cei de la TAROM.
Biletele de avion către/dinspre Chişinău şi Roma încep de la 110 euro pe sens şi 200 euro dus-întors, cele către/dinspre Frankfurt şi Bruxelles de la 130 euro pe sens şi 245 euro dus-întors iar cele către/dinspre Amsterdam, Paris, Madrid de la 150 euro pe sens şi 290 euro dus-întors.
Perioada de călătorie este 15 februarie 2025 – 31 mai 2025 (data ultimului retur), iar ofertele leagă orice destinaţie internă deservită de TAROM (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Iaşi, Suceava, Baia-Mare, Satu-Mare via Bucureşti) de cele şapte destinaţii externe incluse în ofertă, se arată în comunicat.
Ofertele TAROM acoperă toate nevoile călătoriei incluzând toate taxele sunt incluse, un bagaj de cală, un bagaj de mână de 8 kg, iar check-in-ul este gratuit.
Citește și: