Renault are în plan lansarea unui model electric care să concureze Tesla Model 3 și Volkswagen ID.3
Constructorul auto francez Renault încearcă să ţină pasul cu rivalii din industria auto pentru a profita de creşterea cererii pentru automobile electrice în Europa.
Conform lui Emmanuel Bouvier, director comercial pentru automobile electrice al Renault, grupul francez, acționar majoritar al mărcii românești Dacia, are în plan să lanseze un nou automobil electric, mai mare decât actualșul Zoe, care să concureze cu rivali precum Model 3 de la Tesla sau ID.3 de la Volkswagen. Vehiculul ar putea fi produs pe o platformă comună cu Nissan şi Mitsubishi Motors Corp.
„Lucrăm la dezvoltarea unei game de modele astfel încât să acoperim toate segmentele cu automobile electrice”, a spus Bouvier, adăugând că noul vehicul ar putea fi o versiune electrică a unui model existent. „Este prea devreme să spunem că vom concura direct cu Tesla dar evident că intenţionăm să acoperim o gamă mai largă din piaţă”, a mai spus Bouvier.
Renault şi Nissan au fost printre primii constructori auto generalişti care au oferit vehicule electrice precum Renault Zoe şi Nissan Leaf însă aceste modele nu au componente majore comune.În plus, ambele mărci par să fi pierdut pasul în dezvoltarea de noi tehnologii pentru propulsia electrică. Perspectiva ca alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi să producă noi modele în comun a fost pusă sub semnul întrebării după acuzațiile aduse fostului său lider, Carlos Ghosn.
În prezent, constructorii auto îşi extind oferta de vehicule electrice pentru a ţine pasul cu noile norme mai stricte privind emisiile poluante. Chiar dacă vânzările sunt în creştere, vehiculele electrice sunt în continuare un produs de nişă deoarece cumpărătorii sunt descurajaţi de preţurile maride achiziție, autonomia limitată şi numărul redus de staţii de încărcare. Acest lucru ar putea să se schimbe după ce în reprezentanţe vor ajunge noi model precum Peugeot e-208, Opel Corsa-e sau Volkswagen ID.3.
Renault, care anul viitor va pune pe piață o nouă versiune a modelului electric Zoe cu o autonomie extinsă, lucrează de asemenea şi la un vehicul electric mai accesibil, a dezvăluit Bouvier. Potrivit acestuia, modelul electric low-cost K-ZE construit pentru piaţa din China şi bazat pe modelul Kwid, ar putea fi eventual utilizat pentru a da naștere unui vehicul electric european cu un preț accesibil. Deși există zvonuri privind includerea acestui model electric în gama Dacia, niciun oficial francez nu a confirmat informația. Detalii despre acest vehicul ați putut citi deja pe LifeNews.ro.
Emmanuel Bouvier a declarat și că se aşteaptă la o cerere solidă pentru noua versiune a modelului Renault Zoe, care va costa 24.000 de euro, adăugând că Renault vrea să aibă opt modele electrice în gama sa de produse până în 2022.
Citește și:
- Renault lucrează la un automobil electric cu un preț de 10.000 de euro. Ar putea purta sigla Dacia?
- Costurile necesare conformării la noile standarde de depoluare ar putea transforma Dacia din vector într-o frână pentru Renault
- Campionii electromobilității în 2019: Tesla, BMW și Renault domină piața europeană
- Viitorul mărcii Dacia, dezvăluit de Marc Suss, directorul programului Global Access al Renault