Share

Porsche Taycan Turbo S a bătut recordul deținut de Tesla Model S Plaid pe Nürburgring Nordschleife – VIDEO

La aproape 1 an după ce Tesla a revendicat titlul de cel mai rapid vehicul electric de serie de pe circuitul Nürburgring Nordschleife, Porsche bate recordul.

Niciodată până acum o mașină electrică de serie nu a făcut un tur mai rapid pe Nürburgring Nordschleife. Lui Lars Kern, pilot de teste Porsche, i-au trebuit doar 7 minute și 33 de secunde pentru parcurge un tur complet cu un model Taycan Turbo S.

În urmă cu 1 an, în septembrie 2021, Tesla Model S Plaid devenea cea mia rapidă mașină electrică de serie de pe cunoscutul circuit Nürbugring Nordschleife. Pentru un tur complet vehiculului electric american i-au fost necesare doar 7 minute și ceva mai mult de 35 de secunde (7:35,6).

Ei bine, la începutul lui august, cei de la Porsche au reușit să coboare cu mai bine de două secunde sub recordul Tesla. Mai exact, un Porsche Taycan Turbo S, echipat cu un kit de performanță, a încheiat turul în 7:33,4 minute.

Cum pe un astfel de circuit o diferență de două secunde este enormă, oficialii Nürburgring Nordschleife au plasat imediat recordul pe site-ul oficial.

Pentru ca totul să corespundă cerințelor de omologare pentru un nou record, momentul în care modelul electric Porsche Taycan Turbo S a trecut linia de sosire a circuitului de 20,8 km de a fost înregistrat de un notar, iar mașina a fost certificată drept vehicul de serie de TÜV Rheinland.

Kit-ul de performanță cu care a fost echipat vehiculul care deține acum recordul pe Nordschleife include jante de 21 de inci cu design RS-Spyder și anvelope sport Pirelli P Zero Corsa omologate pentru drum, precum și un sistem Porsche Dynamic Chassis Control (PDCC). Toate acestea pot fi achiziționate în Germania odată cu mașina pentru nun preț suplimentar de 13.377,32 euro.

„În trecut, doar mașinile super sport pursânge intrau în intervalul 7:33. Cu noul kit de performanță am putut să accelerez și mai tare, iar mașina a fost și mai precisă și mai agilă la pornire”, a declarat pilotul Lars Kern.

„Suntem încântați că recordul circuitului de la Nürburgring pentru mașini electrice este din nou în mâinile Porsche. Acest timp pe tur nu arată doar cât de mult potențial se află în noul nostru kit de performanță, ci confirmă încă o dată genele sportive ale modelului Taycan. Puterea considerabilă a lui Turbo S, de până la 460 kW (625 CP), a fost un factor cheie în succesul său. Cu Launch Control activ mașina urcă la 560 kW (761 CP) în momentul pornirii”, a declarat și Kevin Giek, Vice President Model Line Taycan.

Citește și:

Leave a Comment