Share

Nicușor Dan: În șase luni vor fi modernizate alte 14 peroane pe linia de tramvai 41

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat semnarea unui contract pentru modernizarea a 14 peroane de pe linia de tramvai 41, lucrări în valoare de 4,5 mil. lei.

Conform lui Nicușor Dan, Trustul de Clădiri Metropolitane București va moderniza 14 dintre cele 22 de peroane de pe linia tramvaiului 41, celelalte opt fiind deja modernizate de STB.

„Lucrările sunt necesare pentru modernizarea și adaptarea peroanelor care vor deservi noile tramvaie cumparate de municipalitate și presupun extinderea în lățime a peroanelor, accesibilizarea pentru persoanele cu dizabilități, instalarea de garduri de protecție pentru călători, semne de circulație, mobilier urban”, a menționat primarul.

Valoarea lucrărilor este de aproximativ 4.500.000 lei fără TVA, iar durata de execuție este de șase luni.

Tot pentru adaptarea la noile tramvaie, vor modernizate și extinse alte șapte peroane pe care circulă liniile 1, 10, 21 și 32. Societatea de Transport București va începe elaborarea documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI).

Valoarea de execuție a documentațiilor este de aproximativ 52.000 lei fără TVA, cu o durată de elaborare de 90 de zile. Ulterior va fi atribuit contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Leave a Comment