Premierul Nicolae Ciucă a anunțat astăzi că, de la 1 aprilie, va intra în vigoare…
România, în coada clasamentului producătorilor de energie nucleară din UE
În anul 2020 cele 13 state membre ale Uniunii Europene cu capacităţi de producţie a…
Ministrul Mediului: Fără taxă auto sau interzicerea centralelor de apartament în 2022
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat astăzi că în 2022 nu se…
FAO: Preţurile alimentelor au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut cu 28,1% în 2021, la cel…
Ministrul Energiei: O să solicit ANPC un control privind aplicarea plafonărilor și a compensărilor
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că va solicita Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)…
Sorin Grindeanu: În prezent, sunt în lucru 80 de kilometri de autostradă
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat că, în prezent, sunt în lucru 80 de kilometri…
Peste 150 de autovehicule furate, descoperite la frontierele României în 2021. Principalele țări de proveniență – Germania, Italia, Norvegia
Poliţiştii de frontieră au descoperit 151 autovehicule care se aflau în atenţia autorităţilor sau erau…
Vreme caldă pentru această perioadă și precipitații până pe 3 ianuarie
Prognozele Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru perioada 27 decembrie 2021 - 9 ianuarie 2022…
Programul liniilor de transport în comun de Sărbători
Metrorex și TPBI au anunțat graficele de funcționare ale liniilor de metrou, autobuz și tramvai…











