Share

Discuțiile dintre Porsche și Red Bull pentru colaborarea în Formula 1 „nu vor mai continua”

În ciuda unor informații care dădeau drept sigură o viitoare echipă Porsche – Red Bull în Formula 1, negocierile dintre cele două părți s-au blocat fără șanse de a fi reluate.

Constructorul german de automobile sport Porsche a anunţat astăzi că a pus punct discuţiilor cu echipa de Formula 1 Red Bull cu privire la o posibilă intrare a Porsche în cursele de Formula 1.

„Cele două companii au ajuns, de comun acord, la concluzia că aceste discuţii nu vor mai continua”, a anunțat compania Porsche AG.

În luna mai a acestui an, directorul general al grupului auto Volkswagen, Herbert Diess anunţa că producătorii de automobile premium Audi şi Porsche, ambele mărci din portofoliul grupului Volkswagen, au decis să îşi facă intrarea în cursele de Formula 1, un sport care până acum a fost dominat de rivalul german Mercedes-Benz.

Informaţiile apărute în presă au sugerat că discuţiile îndelungate dintre Porsche şi Red Bull au stagnat din cauza neînţelegerilor cu privire la gradul de control pe care Porsche ar fi dorit să îl deţină spre deosebire de cât era dispus să ofere Red Bull. Săptămâna trecută, şeful de la Red Bull, Christian Horner a exclus varianta ca Porsche să preia echipa Red Bull şi a subliniat că orice parteneriat va trebui să ţină cont de condiţiile echipei Red Bull.

Separat, Audi a anunţat în luna august că va construi motoare de Formula 1 în Germania şi va intra în „Marele Circ” în 2026 alături de o echipă existentă, cel mai probabil Sauber. Directorul general de la Audi, Markus Duesmann, a fost implicat în trecut în Formula 1.

Până acum, grupul Volkswagen AG, cel mai mare constructor auto european, nu a fost implicat în Formula 1, dar a colaborat cu Red Bull, în special în campionatul de raliuri.

Pe 10 septembrie, un monopost RB7 va încinge pneurile și asfaltul într-un show unic în România. Mai mult, alături îi vor fi Red Bull Driftbrothers și stunt rider-ul Arūnas Gibieža, într-un adevărat festival de o zi dedicat motorsporului.

Citește și:

Leave a Comment