Director FMI: Măsurile de protecţie socială într-o lume a inteligenţei artificiale sunt primordiale
Revoluţia AI (inteligenţa artificială) ar putea exercita presiuni asupra guvernelor pentru a adopta noi măsuri de protecţie socială, în vederea sprijinirii persoanelor care îşi pierd locurile de muncă, dar sunt incapabile de a-şi îmbunătăţi competenţele, a afirmat directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva.
„Dacă nu va exista o distribuire bine gândită a beneficiilor AI şi vor spori semnificativ inegalităţile, structura socială ar putea fi afectată într-un mod extrem de nesănătos pentru omenire. Măsurile de protecţie socială într-o lume a inteligenţei artificiale sunt primordiale”, susţine oficialul FMI.
Declaraţiile Kristalinei Georgieva vin în urma publicării unui studiu cuprinzător al FMI privind impactul economic global al proliferării AI.
Acele măsuri de protecţie socială ar putea necesita fonduri masive, conform FMI. Instituţia financiară avertizează că aproximativ 40% din piaţa globală a forţei de muncă este expusă la AI. În economiile avansate, sunt expuse aproximativ 60% din slujbe, în urma prevalenţei locurilor de muncă orientate spre “abilităţi cognitive”. Expunerea generală este de 40% în economiile emergente şi de 26% în ţările cu venituri scăzute, apreciază FMI.
Deşi multe economii emergente şi în curs de dezvoltare s-ar putea confrunta în viitorul apropiat cu perturbări mai reduse legate de AI, FMI spune că ele sunt de asemenea pregătite să capitalizeze avantajele inteligenţei artificiale, ceea ce ar putea “exacerba diviziunea digitală” şi “disparităţile legate de venituri”, este concluzia studiului.
Georgieva crede că vârstnicii ar putea resimţi un impact supradimensionat în urma adoptării AI pe scară largă şi vor avea nevoie de măsuri de protecţie socială.
„Trebuie să-i putem sprijini pe cei afectaţi deoarece locurile lor de muncă dispar. De asemenea, trebuie să ne uităm la cei mai adaptabili. Evident în unele domenii generaţia mai tânără, femeile, sunt mai adaptabile, dar în alte domenii sunt mai puţin. Şi generaţia vârstnică ar putea avea nevoie de mai mult sprijin pentru a face faţă acestei lumi noi”, a adăugat oficialul Georgieva.
FMI nu reprezintă o voce singulară care avertizează asupra posibilelor şocuri economice provocate de AI.
Într-o cercetare din 2023, economiştii de la Goldman Sachs au apreciat că progresele în AI ar putea expune la automatizare echivalentul a 300 milioane locuri de muncă pe plan global.