Share

A doua rundă de negocieri ruso – ucrainiene: coridoare umanitare și încetare a focului doar în zonele acestora

Ucraina și Rusia au avut aseară o nouă rundă de negocieri. Rezultatele, neconvingătoare, au vizat doar crearea unor coridoare umanitare.

A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene desfăşurată joi seara, la o săptămână de la începerea invaziei ruse în Ucraina, s-a încheiat cu un acord privind crearea unor coridoare umanitare și încetarea temporară a focului în zona acestora.

„Spre marele nostru regret, nu am obţinut rezultatele pe care mizam”, a scris negociatorul ucrainean, Mihailo Podoliakel pe Telegram despre negocierile desfăşurate în zona frontierei ruso-poloneze.

Totuşi, a adăugat el, „părţile au ajuns la o înţelegere asupra creării în comun de coridoare umanitare, cu o încetare temporară a focului”, dar „nu peste tot, ci numai în acele locuri unde coridoarele umanitare pot fi stabilite va fi posibilă o încetare a focului pe perioada evacuării”.

Cele două părţi s-au înţeles de asemenea asupra livrării de alimente şi medicamente în sectoarele unde se desfăşoară cele mai grele lupte.

„Tot ce pot spune este că am discutat aspectul umanitar suficient de detaliat, pentru că foarte multe oraşe sunt acum încercuite de forţele ruse. Este o situaţie dramatică cu medicamentele, alimentele şi evacuarea”, a explicat Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.

El a mai spus că va avea loc o nouă rundă de negocieri cu Rusia, a treia, care ar urma să se desfăşoare la începutul săptămânii viitoare.

La rândul său, negociatorul rus Vladimir Medinski a transmis că Rusia sprijină ideea creării unor coridoare umanitare pentru civili şi o posibilă încetare a focului în apropierea acestora.

„Chestiunea principală soluţionată astăzi este cea a salvării civililor aflaţi în zona luptelor” şi „cred că este un progres important”, a punctat acesta.

Discuţiile s-au axat pe chestiunile umanitare, militare şi „soluţionarea politică viitoare a conflictului”, a rezumat el. „În general, a fost înţelegere la masa negocierilor”, dar în anumite chestiuni „partea ucraineană are nevoie de timp pentru reflecţie şi consultări la Kiev”, a mai descris Medinski discuţiile.

Citește și:

Leave a Comment