Share
Pierre Cardin: „Nu am visat niciodată la bani, dar, în timp ce visez, câștig bani”

Pierre Cardin: „Nu am visat niciodată la bani, dar, în timp ce visez, câștig bani”

Designerul Pierre Cardin, omul care și-a făcut un titlu de glorie din construirea unui imperiul fără a fi nevoit să împrumute bani de la bănci, a decedat la vârsta de 98 de ani.

Creatorul de modă francez Pierre Cardin, un designer vizionar şi pionier al pręt-a-porter-ului, a decedat astăzi la vârsta de 98 de ani. Fiu al unor imigranţi italieni devenit om de afaceri de renume mondial, Cardin a decedat în cursul dimineţii la spitalul american din Neuilly, la vest de Paris.

Într-o carieră de peste 60 de ani Cardin a atras atât admirația cât și disprețul colegilor săi designeri de modă. Și asta pentru că era considerat „un afurisit”. A fost primul designer care a vândut colecții de haine în magazine universale la sfârșitul anilor 1950 – fapt care i-a adus alte reproșuri – și primul care a intrat în activitatea de licențiere a parfumurilor, accesoriilor și chiar a produselor alimentare – acum un factor important de profit pentru multe case de modă. „Este totuna pentru mine dacă fac mâneci pentru rochii sau picioare de masă”, se meționează într-un citat de pe site-ul companiei sale.

În ciuda reproșurilor inițiale ale colegilor din industria modei și oricât de greu ar fi să ne imaginăm acum, bomboanele de ciocolată Armani, hotelurile Bulgari și ochelarii de soare Gucci au toate la bază ideea lui Cardin de a translata imaginea unui brand de modă către alte zone de business.

De-a lungul anilor, numele Pierre Cardin a fost asociat sau chiar ștanțat pe lame de ras, articole de uz casnic și accesorii. Chiar și pe boxeri. Ba chiar, a fost auzit spunând că nu l-ar deranja să aibă inițialele sale, PC, pe suluri de hârtie igienică. Detractorii săi l-au acuzat că a distrus valoarea mărcii sale și noțiunea de lux în general. Dar el a rămas, în mare parte, neafectat de critici.

„Am avut o logică pentru a-mi comercializa numele”, a spus Cardin ziarului german Sueddeutsche Zeitung în 2007. „Banii strică ideile? Eu nu visez la bani la urma urmei. Eu, în în timp ce visez, câștig bani”.

Pierre Cardin, de la simplu croitor la conducător al unui imperiu

Născut lângă Veneția pe 2 iulie 1922, din părinți francezi de origine italiană, Cardin a fost educat în monotonul oraș francez Saint Etienne. La vârsta de 17 ani a început să lucreze pentru un croitor din Vichy, dar visa să devină actor, model sau dansator profesionist.

În 1945 a ajuns la Paris și a realizat măști și costume pentru filmul lui Jean Cocteau, „Frumoasa și Bestia”. Un an mai târziu se alătura necunoscutului Christian Dior, iar la finalul anilor 1950 făcea echipă cu magazinele universale Printemps pentru a vinde produse create de el. Acest lucru i-a adus „expulzarea” din rândul Chambre Syndicale de la Couture, asociația designerilor de modă francezi.

Urmându-și visul a căutat tot timpul noi piețe de desfacere, ajungând să creeze parteneriate în afara Franței cu mult înaintea unor mari case de modă. Așa se face că, în 1979, a prezentat o colecție în China comunistă, iar la doar doi ani de la coborârea Zidului Berlinului, în 1991, a atras 200.000 de privitori la defilarea manechinelor sale pe covorul roși amplasat în Piața Roșie din Moscova.

Acum, imperiul său vinde parfumuri, alimente, design industrial, proprietăți imobiliare, divertisment și chiar flori.

„Întotdeauna am încercat să fiu diferit, să fiu eu însumi. Indiferent dacă asta le-a plăcut sau nu oamenilor din jur”, declara recent Pierre Cardin pentru Reuters.

Leave a Comment