Share
Bilanțul crește: Două decese în România. 433 de persoane cu coronavirus

Bilanțul crește: Două decese în România. 433 de persoane cu coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până duminică, 22 martie, la prânz, 433 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, iar două persoane au decedat.

Cea mai recentă comunicare a Grupului de Comunicare Strategică (GCS) arată că, până duminică la prânz au fost confirmate 433 de persoane infectate cu noul coronavuirus. Din nefericire, două dintre acestea au decedat.

După ce tot astăzi, la primele ore ale dimineții, Grupul de Comunicare Strategică anunțase primul deces din România provocat de coronavirus, la orele prânzului a fost comunicată și existența unui al doilea deces.

Primul pacient decedeat, în vârstă de 67 de ani, fusese confirmat cu Covid-19 pe 18 martie la UPU din cadrul Spitalului Filiaşi şi transferat în aceeaşi dată la SCBI Craiova. El avea afecţiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).

Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – Bucureşti, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Dintre cele 433 de persoane infectate până acum, 64 au fost declarate vindecate şi externate – 47 la Timişoara, 11 la Bucureşti, 3 Craiova, una la Iaşi, 2 la Constanţa.

De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienţii nou confirmaţi cu infecţie au vârsta cuprinsă între 9 ani şi 74 de ani, a precizat GCS.

Totodată, la ATI, în acest moment, sunt internaţi 14 pacienţi, dintre care trei în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.

Potrivit GCS, pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat COVID-19. Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

„Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unităţi medicale private”, a menţionat GCS.

Citește și:

Leave a Comment