Share
Poliția Rutieră: 200 de sancţiuni în valoare de peste 107.700 lei, azi-noapte în București

Poliția Rutieră: 200 de sancţiuni în valoare de peste 107.700 lei, azi-noapte în București

Brigada de Poliție Rutieră a anunțat rezultatele unei noi acțiuni de amploare pe arterele din București. În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă au fost aplicate 200 de sancţiuni în valoare de peste 107.700 lei.

Potrivit Brigăzii de Poliție Rutieră, acțiunea a avut drept țintă „reducerea riscului rutier în rândul tuturor participanţilor la trafic”. S-a urmărit cu preponderenţă depistarea conducătorilor auto care se deplasează pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, precum şi verificarea legalităţii efectuării transportului public de persoane în regim taxi. Astfel, au fost aplicate 200 de sancţiuni contravenţionale, din care 27 la legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Au fost reţinute 30 permise de conducere, cele mai multe pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, nerespectarea regimului legal de viteză şi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric.

De asemenea, a fost întocmit 1 dosar penal pentru conducerea unui autovehicul de către persoane aflate sub influenţa substanţelor psihoactive, precum şi pentru deţinere de droguri.

Conform polițiștilor, în jurul orei 3.00, un bărbat în vârstă de 29 de ani a condus un autovehicul pe Splaiul Independenţei, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive (cocaină). În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost găsite: aproximativ 270 de grame de substanţă vegetală, aproximativ 60 de pastile de culoare albastră, 3 plicuri ce conţineau peste 2,6 grame substanţă albă, un cântar de culoare neagră, un grinder rotund de culoare gri, o lingură din metal, o cutie cu foi pentru ţigarete, o cutie ce conţine plicuri pentru ambalare.

În acest context, conducătorul autoturismului a fost condus la sediul INML pentru recoltarea probelor biologice. A fost întocmit 1 dosar penal pentru conducerea unui autovehicul de către persoane aflate sub influenţa substanţelor psihoactive, precum şi pentru deţinere de droguri. Cele mai sus-menţionate au fost sigilate, urmând a fi predate structurilor abilitate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, în jurul orei 1.00, un bărbat în vârstă de 38 de ani a condus un autovehicul pe Şoseaua Alexandriei, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost depistat de poliţiştii Secţiei 19 Poliţie şi a fost testat cu aparatul Alcooltest care a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana a fost transportată la INML în vederea recoltării de probe biologice. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Totodată, aceeaşi sursă precizează că, în jurul orei 1.30, a fost depistat un bărbat în vârstă de 27 de ani, care efectua transport de persoane contra-cost, pe Bulevardul Regina Elisabeta – Bulevardul I.C.Brătianu, fără să deţină autorizaţie taxi sau copie conformă valabilă. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, dispunându-se şi suspendarea dreptului de utilizare a acestui autovehicul, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor de înmatriculare.

Sursa citată anunţă că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă rutiera în Municipiul Bucureşti. De altfel cu o săptămână în urmă a avut loc o acțiune similară care a dus la menzi de peste 56.000 de lei și la reținerea a 28 de permise de conducere.

Citește și:

Leave a Comment