Share
UPDATE – Atac iranian cu rachete asupra unor baze militare americane. SUA și Iran, la un pas de război

UPDATE – Atac iranian cu rachete asupra unor baze militare americane. SUA și Iran, la un pas de război

Un mesaj trimis în această noapte de Pentagon menționează că „mai mult de zece rachete” au fost trase de Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil din Irak, utilizate de armata americană.

„La 7 ianuarie, în jurul orelor 17.30 (marţi, 22.30 GMT), Iranul a tras mai mult de zece rachete balistice contra forţelor militare americane şi ale coaliţiei din Irak”, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării, Jonathan Hoffmant.

„Este clar că aceste rachete au fost trase dinspre Iran şi au vizat cel puţin două baze irakiene care găzduiesc militari americani şi membri ai coaliţiei la Al-Assad şi Erbil”, a precizat el.

Atacul lansat de Iran a avut loc la cinci zile după moartea într-o lovitură americană a puternicului general Qassem Soleimani, la Bagdad, la ordinul preşedintelui Donald Trump.

Pentagonul a procedat la o „evaluare preliminară a pagubelor”, a spus purtătorul de cuvânt.

„În timp ce evaluăm situaţia şi răspunsul nostru, luăm toate măsurile necesare pentru a proteja personalul american, partenerii săi şi aliaţii din regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt. Deocamdată nu au fost raportate victime.

La rândul său, şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a afirmat că ţara sa a efectuat şi a „terminat” în cursul nopţii represalii „proporţionale”. „Nu căutăm escaladarea sau războiul”, a insistat el.

Gardienii Revoluţiei iraniene, armata ideologică a Republicii Islamice, au sfătuit Washingtonul să îşi recheme trupele americane desfăşurate în regiune„pentru a evita noi pierderi” şi au ameninţat că vor lovi Israelul şi „guvernele aliate” ale Americii.

Este așteptată o declarație a lui Donald Trump

După loviturile iraniene, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat că va face o declaraţie miercuri dimineaţă.

„Evaluarea pagubelor şi victimelor este în curs. Până în prezent, totul este bine!”, a scris Donald Trump într-un mesaj pe Twitter.

„Avem armata cea mai puternică şi mai bine echipată din lume. Voi face o declaraţie mâine (miercuri) dimineaţă”, a mai scris liderul de la Casa Albă.

Avioanele civile americane nu mai zboară în zona Golfului

Agenţia federală a aviaţiei americane (FAA) le-a interzis avioanelor civile americane să survoleze Irakul, Iranul şi Golful Persic, la câteva ore după atacul împotriva bazelor militare din Irak.

„Agenţia federală a aviaţiei a emis mesaje personalului navigant aerian (NOTAMS) detaliind restricţiile de zbor care interzic operatorilor avioanelor civile americane să opereze în spaţiul aerian deasupra Irakului, Iranului, apelor Golfului Persic şi Golfului Oman”, a anunţat FAA.

UPDATE: Iranienii anunță uciderea a cel puţin 80 de „terorişti americani”

Televiziunea de stat iraniană a anunţat miercuri că cel puţin 80 de „terorişti americani” au fost ucişi în atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak, adăugând că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată.

Conform Reuters, televiziunea de stat iraniană, citând un oficial de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a relevat de asemenea că Iranul are în vedere alte 100 de ţinte în regiune dacă Washingtonul recurge la orice represalii. De asemenea, a indicat că elicoptere americane şi echipament militar au fost „grav avariate”.

Leave a Comment