Share
Costul parcării Park & Ride din Pantelimon naște controverse

Costul parcării Park & Ride din Pantelimon naște controverse

Așa cum LifeNews.ro scria pe 6 august, primarul general al Bucureștiului, a anunțat că a semnat contractul pentru realizarea parcării de tip Park&Ride (P&R) de la intersecţia şoselelor Pantelimon şi Vergului, însă prețul de aproximativ 21 de milioane de euro pare mult prea mare, mai ales prin comparație cu cel al parcărilor realizate în București de companii private.

Primăria Capitalei a menționat ieri că investiţia pentru parcarea de tip park&ride de la intersecţia Pantelimon-Vergului respectă legislaţia în vigoare, atât în ceea ce priveşte standardele tehnice, cât şi costurile, iar obiectivul nu include doar locuri de parcare, ci şi alte elemente, precum un nod intermodal, peroane, sală de aşteptare şi un pasaj pietonal.

Precizările au fost făcute după ce preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring, a arătat că în condiţiile în care costul total al acestui obiectiv este de 21 de milioane de euro, pentru realizarea unui loc de parcare ar fi necesară o sumă de 42.000 de euro, comparabilă cu preţul unei garsoniere.

Conform unui comunicat transmis joi de Primăria Municipiului Bucureşti, aceste informaţii ar fi „false, incomplete şi tendenţioase”, reprezentând o interpretare „eronată” a datelor oficiale oferite de PMB.

„Pentru corectă informare a opiniei publice, Primăria Capitalei reiterează faptul că toate investiţiile realizate respectă legislaţia în vigoare, atât în ceea ce priveşte standardele tehnice, cât şi în ceea ce priveşte costurile acestor obiective de investiţii. Astfel, sumele destinate realizării parcării de tip park&ride şi a nodului intermodal de la Pantelimon-Vergului sunt dimensionate real şi corect, iar un loc de parcare nu ajunge, sub nici o formă, la sumele eronat vehiculate în spaţiul public. Speculaţiile pe acest subiect, împărţirea superficială a costurilor astfel încât să rezulte sume nerealiste, nu reprezintă altceva decât o dezinformare a opiniei publice, cu atât mai mult cu cât toate detaliile investiţiei sunt transparente, prezentate şi detaliate în contractele semnate de Primăria Capitalei (parcarea park&ride, nodul intermodal, peroane, sală aşteptare, pasaj pietonal etc.)”, arată oficialii PMB.

Primarul general, Gabriela Firea, a vorbit la rândul său despre „speculaţii nefondate” ale USR Bucureşti, pe care îl acuză că ignoră „cu bună ştiinţă” adevărul.

Potrivit PMB, parcarea de tip park&ride de la intersecţia Pantelimon-Verguluir reprezintă restul de execuţie al proiectului „Reabilitare sistem rutier cu linii de tramvai pe şos. Pantelimon şi şos. Iancului”. De asemenea, reprezintă un nod intermodal care va cuprinde: bucla întoarcere tramvai, peroane, sala aşteptare, zonă food, zona maxi taxi, culoar până la viitoarea staţie de metrou şi pasaj pietonal care va înlocui trecerile de pietoni. Viitoarea park&ride Pantelimon-Vergului (Cora) va avea 498 locuri, alte 171 de locuri de parcare urmând să fie amenajate în zona Şcolii 46, mai reiese din comunicat.

Într-o postare pe facebook, Roxana Wring a apreciat că locurile de parcare vor fi construite „la preţ de garsonieră”.

„Trebuie să fii cu totul lipsit de simţul măsurii să spui este o reuşită să construieşti un loc de parcare cu 42.000 de euro. Gabriela Firea a anunţat că a fost semnat contractul de 21 de milioane de euro pentru construirea parcării park&ride din Pantelimon, cu o capacitate totală de 500 de locuri. Această parcare ajunge să coste pe metru pătrat mai mult decât costă ansamblurile imobiliare de lux din Voluntari. Şi în tot acest timp, hălci întregi din oraş se degradează sub privirea indiferentă a administraţiei PSD. Străzi, trotuare, clădiri de patrimoniu, parcuri, spaţii verzi, totul este uitat şi părăsit”, a scris ea.

Citește și:

Leave a Comment