Un nou model Dacia în finala Car of the Year
Juriul prestigioasei competiții anuale Car of the Year a anunțat astăzi mașinile care au fost votate pentru a accede în finala competiției care, an de an, decide cele mai atractive modele. Printre finaliste se numără și un SUV produs în România.
Cei 60 de membri ai juriului Car of the Year (Mașina Anului în Europa), veniți din 23 de țări europene, au ales cele mai bune șapte vehicule dintre 35 de modele care au fost selectate în semifinală. Câștigătorul premiului va fi anunțat pe 9 ianuarie 2026, în cadrul Salonului Internațional Auto de la Bruxelles.
În septembrie, mașinile candidate la prestigiosul premiu Car of the Year au fost supuse unui test în Danemarca, iar acum, după prima rundă de votare, cei șapte finaliști sunt, în ordine alfabetică, Citroën C5 Aircross, Dacia Bigster, Fiat Grande Panda, Kia EV4, Mercedes-Benz CLA, Renault 4 și Skoda Elroq.
De acum înainte juriul va avea la dispoziție câteva săptămâni pentru a testa temeinic candidații și a-și exprima voturile pentru a alege cel mai bun model care se va afla pe piața din Europa în 2026. Înainte de a alege însă câștigătorul ediției din 2026, juriul va mai efectua un test extins, în Spania, pe pista Parc Motor Castellolí.
Pentru prima dată în istoria competiției, testul final va avea loc în Spania, pentru a garanta condiții meteorologice favorabile și pentru a profita de drumurile din jurul circuitului, în zona Montserrat de lângă Barcelona. Pentru decizia finală, fiecare membru al juriului va putea acorda un total de 25 de puncte, cu un maxim de 10 puncte per mașină, și va trebui să voteze pentru cel puțin cinci dintre cele șapte modele finaliste.
Anul trecut, Renault 5/Alpine A290 a câștigat titlul continental după ce a câștigat votul final împotriva altor șase concurenți – Alfa Romeo Junior, Citroen C3/eC3, Cupra Terramar, Dacia Duster, Hyundai Inter și Kia EV3. Modelul căștigător a primit cele mai multe voturi, adunând 353 de puncte și a depășit Kia EV3, care a obținut 291 de puncte, și Citroën C3/eC3, cu 215 puncte. Locul patru a revenit modelului Hyundai Inster (172 de puncte), locul cinci modelului Dacia Duster (168 de puncte), locul șase modelului Cupra Terramar (165 de puncte) și locul șapte modelului Alfa Romeo Junior, cu 136 de puncte.
Așa cum lesne se poate observa, Dacia se află, pentru prima dată în istoria sa, doi ani consecutiv în finala Car of the Year. Dacă anul trecut marca românească, parte a grupului Renault, a fost reprezentată de SUV-ul Duster, produs în România, și pentru ediția de acum ea va avea în ultimul act al competiției un model asamblat exclusiv la Mioveni, Bigster.
SUV-ul Bigster, ca și fratele său mai mic, Duster, au primit în toamna acestui an un nou sistem hibrid care poartă numele Hibrid-G 150 și este cuplat la o cutie automată și transmisie 4×4 cu mai multe moduri de conducere.
În această variantă, șoferii pot alege între modurile Auto – comutare automată între modurile 4×2 și 4×4, Eco – ctivare 4×4 în caz de aderență redusă, Snow – siguranță sporită pe drumuri alunecoase, Mud/Sand – mod 4×4 dedicat terenurilor moi și alunecoase și Lock – pentru off-road pe terenuri accidentate, la viteze reduse. În plus, pentru controlul direcției și stabilizarea vitezei la coborârea unor pante abrupte este disponibilă funcția Hill Descent Control (HDC).
Lansat în primăvara lui 2025, Bigster avea deja aproape 40.000 de unități înmatriculate la nivel mondial și peste 55.000 de comenzi la sfârșitul lunii septembrie.
Citește și:
















