Tesla Model Y L poate fi comandat în China pentru 40.500 euro
Tesla începe să preia comenzi pentru noul său Model Y L în China, vehicul cu un preț de bază de circa 40.500 de euro.
Producătorul american de mașini electrice Tesla Inc a început să preia comenzi pentru noul său Model Y L în China, la un preț începând de la 339.000 de yuani (cca. 40.500 de euro), potrivit informațiilor publicate pe site-ul său web.
Comercializarea Model Y L este doar o parte din planul producătorului american de a își înnoi gama de vehicule din China pentru a contracara concurența tot mai acerbă a mărcilor locale de pe cea mai mare piață auto din lume.
Tesla a lansat pentru prima dată Model Y, în varianta sa standard, în 2020, vehiculul devenind cea mai vândută mașină din lume în 2023, dar și cel mai căutat automobil electric din Europa.
Învechit, Model Y a pierdut o parte din avântul vânzărilor anul trecut, afectat de concurența rivalilor locali din China, precum YU7 de la Xiaomi, în timp ce pe alte piețe vehiculul electric a pierdut teren și din cauza scăderii cererii.
În ianuarie, Tesla a lansat o nouă versiune a Modelul Y, cu un exterior ușor modificat și caracteristici îmbunătățite, pe piețele din Asia-Pacific, iar în iulie a înregistrat planurile pentru noul Model Y L la autoritățile chineze.
Modelul Y L este o versiune cu un ampatament mai lung și șase locuri a Model Y.
Un Model 3 cu tracțiune pe roțile din spate și autonomie mai mare va fi, de asemenea, lansat pe piața chineză, potrivit informațiilor publicate în iulie pe site-ul web al Ministerului Industriei din China.
Tesla Inc, companie controlată de miliardarul Elon Musk, a înregistrat în iulie o scădere cu 8,4% a vânzărilor de vehicule asamblate în China, pe fondul unui război al prețurilor care a afectat atât producătorii de automobile, cât și furnizorii și dealerii.
Citește și: