Share

Teodor Hossu-Longin: 10 povești și rețete pierdute din Deltă

Atât de dificila dar necesara „distanțare socială” poate fi depășită mai ușor cu o carte în fața ochilor. Mai ales dacă lectura cu pricina evocă zone mirifice ale României, povești spectaculoase și rețete care s-au pierdut în negura timpului.

Scriitor, jurnalist, istoric și pescar cu ștate vechi, Teodor Hossu-Longin a publicat recent cartea „10 povești și rețete pierdute din Deltă” pe care o recomandă drept o lectură obligatorie pentru cei îndrăgostiți de natură, mai ales de cea din Delta Dunării și „sora sa mai mică”, Delta Neajlovului, dar și pentru gurmanzii care apreciază mâncărurile pescărești. Iată cum își prezintă noua apariție editorială chiar autorul său:

Românii vorbesc mereu cu mândrie despre țara lor superbă, un adevărat rai al frumuseților naturale. Munți, dealuri, codri seculari (câți or mai rezista drujbelor), câmpii, pajiști sălbatice, râuri, litoralul Mării Neagre și celebra Deltă a Dunării. Puțini știu însă că România a fost binecuvântată de Dumnezeu cu două delte, cea de care am amintit mai sus și cea a Neajlovului, denumită și Delta de la Comana, aflată lângă Călugăreni, în imediata apropiere a Bucureștiului.

Delta Dunării este vedeta de necontestat a semeției noastre, cunoscută ca raiul păsărilor, al plantelor și al peștilor, însă acest diamant nu e singura nestemată din coroana bogată a Dobrogei. „Vindem” în ultimele două decenii – turistic vorbind, evident – doar „balta”, cum îi spun localnicii, adică „zona udă” cuprinsă între Tulcea, Chilia Veche, Sulina, Sfântu Gheorghe și Gura Portiței. Cel mai des, punem turiștilor „pe masă” doar o mică parte din belșugul locului: câteva rețete tradiționale din pește (ciorba pescărească, plachia, știuca umplută, carasul prăjit, icrele frecate, storceagul, crapul la proțap), plimbări cu barca pentru admirarea/fotografierea păsăretului și partide de pescuit în câteva incinte amenajate, deoarece pe „natural” capturile au devenit o raritate. E puțin. E mult prea puțin! Dobrogea înseamnă istoria de milenii a vestigiilor cetăților grecești și romane, sacralitatea bisericilor ortodoxe pe turlele cărora se sprijină albastrul unic al cerului, tradițiile lipovenilor, haholilor, ucrainenilor, turcilor, tătarilor, grecilor, evreilor, sașilor, italienilor, românilor, poveștile și legendele neamurilor care conviețuiesc pe acest pământ de sute de ani, aroma neasemuită a bucatelor pierdute prin pomenirile bunicilor.

M-am îndrăgostit de frumusețile Dobrogei, de liniștea Deltei Dunării, de oamenii locului, de pacea sufletească pe care o găsesc doar aici și am decis să pun în prezenta carte-album măcar o fărâmă din tot ceea ce m-a fermecat și continuă să mă fascineze la fiecare evadare făcută în acest paradis. Sunt crâmpeie de viață, așa cum le-am surprins eu în numeroasele mele călătorii făcute aici sau le-am aflat din povestirile localnicilor. Baba Vadra, nea Blându, Rusalca, Siberth Stohl, Anton Vrancovici, sora Mara, Iuri Gorbov, unchiul Dorofei există, nu sunt doar personaje pe care le veți regăsi în istorisirile ce urmează. Dacă veniți în Deltă îi veți descoperi la Mila 23, la Jurilovca, la Maliuc, la Dunavăț, la Somova, la Pardina, sunt aici dintotdeauna și vor exista mereu ducând cu ei amintiri ale unei vieți la care, de multe ori, visăm cu toții. Poveștile mele sunt și poveștile lor, legende împletite miraculos cu frânturi de realitate, basme pe trunchiul cărora timpul a altoit adevăruri istorice. Fantasticul se completează firesc cu realitatea în fiecare capitol, uneori în mod dureros, cum este în cazul tragediei de la Cotul Pisicii, din 10 septembrie 1989, de care am realizat că mult prea puțini români au aflat. Broderia de cuvinte s-a întregit natural cu extraordinarele imagini puse la dispoziție de Valeriu Leonov, un om cu adevărat deosebit, care și-a dedicat mare parte din viață fotografierii spațiului dobrogean, după cum veți putea vedea.

În Delta Neajlovului, „sora” mai mică a Deltei Dunării, am mers pe urmele aviatorilor britanici doborâți aici în primăvara lui 1944 și am încercat să deslușim misterul ce planează asupra locului unde a fost înmormântat domnitorul Vlad Țepeș.

Linia de continuitate a acestui „album povestit” e dată de rețetele tradiționale pe care le-am cules din „trecute vieți” și le-am readus la viață. Ați auzit de „șuetul lui Sinan”, „șaran de Ibrail”, de „husaciok boieresc” sau de „smuț viziresc”? Nu? Atunci nu vă mai rețin prea mult, că poate sunteți curioși să aflați cu ce se dedulceau „sudiștii” pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri!

Mulțumesc tuturor celor care au crezut în acest proiect și m-au ajutat să-l duc până la capăt. În primul rând lui Alexandru Chiselev, pentru munca de „traducător” în limbajul localnicilor, apoi lui Mihai Baciu, pentru fotografia de copertă, doamnei Marilena Apolon, pentru discuțiile nesfârșite străbătute de iubirea pe care o are pentru Dobrogea și prietenilor mei din Tulcea, care mi-au fost aproape de fiecare dată când am avut nevoie de ei: Petru Țincoca, Cristian Dogaru, Ovidiu Ghionu. Această carte s-a născut și grație vouă! Chapeau bas!

Teodor Hossu-Longin

Criticul Angelo Mitchievici notează că „poveștile lui Teodor Hossu-Longin îți deschid nu un singur apetit, cel pe care îl dezvoltă orice gurmand pentru care o carte de bucate este asemeni unei enciclopedii a simțurilor, ci mai multe: pentru povestea însăși, căci cine povestește se povestește și cine cunoaște se cunoaște; pentru călătorie, căci drumurile îl poartă pe autor și prietenii săi, pescari împătimiți, prin locuri speciale ale celor două delte, Delta Dunării și Delta Neajlovului. Cu alte cuvinte, mai multe cărți într-una singură, cu un povestaș care adună rețete vechi din peregrinările sale deltaice și care ne introduce pe firul poveștii sale o altă poveste despre oameni și locuri.

De fapt, cartea de bucate se deschide într-o carte de călătorii care au în ele nu atât colbul drumului sau răcoarea apei străbătute în lotcă sau arșița amiezii traversată de o căruță, ci și așezarea, popasul, răgazul, praznicul, masa care se întinde chivernisit cu tot felul de bucate. Palavra întinde orice răgaz, vorba desface tainele unei gospodării, a unui om și în acea simplitate bună, cu acea cumsecădenie veche a ospitalității, în bucuria așteptării bucatelor cuvintele aștern drum de bunăvoie și de omenească cuprindere a minunii unei clipe de visare.

În fapt, călătoriile autorului și a prietenilor săi se topesc în convivialitate ca și în poveștile de la Hanu-Ancuței ale lui Sadoveanu, pe care spiritul chefului și al isnoavei le poartă. Istoria se amestecă în ciorbă și în varietățile regionale ale preparării peștelui, cuvintele sunt purtătoare de miresme și de vechi istorii. La Comana crapul este nedespărțit de istoria sângeroasă a lui Vlad Țepeș, omorât undeva în aceste locuri, zăbranicul de mister prinde bine poveștii, incertitudinea nutrește imaginația, pe locurile toropite de arșiță cândva s-au ciocnit săbii și trupuri s-au prăbușit în tină sau au fost înghițite de mlaștini. Locurile au putere și autorul lasă ca fuiorul lor de taină să învăluie propria sa poveste. Vinul are un cuvânt de spus, când alb diafan ca o rochie de mireasă, când negru vârtos ca sângele gâlgâind dintr-o rană deschisă. Totul se armonizează în jurul a ceea ce se petrece în cuptorul gospodinelor ce transmit taina bucatelor făcute după tipic. Rețeta nu vine direct, ci este mediată de poveste, iar povestea e introdusă șăgalnic de un dialog care prefațează călătoria. Prozaicul ricanant al unor personaje șugubețe și dialogul unor pierde vară transmit bucuria imediată a fratriei, a unui dolcefarnientism seducător. Ca o matrioșcă care ascunde în ea o alta mai mai mică și tot așa, cartea de bucate închide o carte de călătorie care închide o colecție de povești la gura cuptorului, în cerdacul răcoros sau pe baltă, oriunde unde pofta de vorbă și cea de bucate se întâlnesc”.

Totodată, și Cătălin Scărlătescu este de părere că „povestirile lui Teodor Hossu-Longin sunt un amestec echilibrat de ficțiune, istorie, crâmpeie de viață, personaje de neuitat, realizat întocmai ca într-o rețetă fără cusur. Am redescoperit cu mare bucurie un spațiu pe care credeam că îl cunosc la perfecție, dar care mi s-a dezvăluit acum într-o altă lumină. Delta din povestirile prietenului meu înseamnă mult mai mult decât pescuit, păsări și natură sălbatică. E o împletire de gânduri, trăiri, momente, stop-cadre pe care le porți în inimă toată viața. Imaginile superbe și versurile unor mari poeți completează firesc un proiect, cred eu, inedit.

Poftiți, deci, la lectură!

Leave a Comment