Stellantis readuce motoarele diesel în oferta pentru Europa
Pe măsură ce își reduce investițiile în dezvoltarea de mașini cu sisteme electrice de propulsie, grupul Stellantis încearcă și o majorare a veniturilor prin reintroducerea motoarelor diesel în oferta pentru Europa.
Mulți producători auto a reluat, încă de la finalul anului trecut, dezvoltarea de mașini cu sisteme de propulsie clasice sau hibride în detrimentul celor electrice. În cazul Stellantis – care include mărci ca Alfa Romeo, Chrysler, Citroen, Dodge, DS, Fiat, Jeep, Lancia, Maserati, Opel sau Peugeot – lucrurile au mers chiar mai departe, grupul revenind nu doar la motoare alimentate cu benzină, ci și la dieseluri.
Conform Reuters, tot mai multe modele ale grupului sunt disponibile cu motoare diesel, de la autoutilitare până la autoturisme precum Peugeot 308 și DS 4.
Riscantă, având în vedere că sistemele diesel de propulsie sunt încă penalizate în multe state și, mai ales, în multe orașe, această schimbare de direcție survine în contextul în care vânzările de vehicule electrice în Europa au fost sub așteptări, iar autoritățile de reglementare au relaxat normele privind emisiile, care anterior amenințau cu eliminarea treptată a motoarelor cu ardere internă până în 2035.
Statele Unite, principala piață a Stellantis, reduc și ele presiunea pentru trecerea la mașini complet electrice sub președinția lui Donald Trump, administrația acestuia contestând chiar și dovezile științifice care arată că emisiile de gaze cu efect de seră pun în pericol sănătatea umană.
„Am decis să păstrăm motoarele diesel în portofoliul nostru de produse și, în unele cazuri, să extindem oferta de sisteme de propulsie. La Stellantis vrem să generăm creștere, de aceea ne concentrăm pe cererea clienților”, au menționat oficiali ai Stellantis în acest context.
Declinul dieselurilor a început odată cu scandalul Dieselgate și a devenit tot mai puternic pe măsură ce autoritățile au luat în calcul dovezile științifice care au arătat că elementele chimice eliberate în atmosferă de arderea motorinei și au impus standarde greu de trecut. Dacă în 2015, mașinile cu motoare diesel ocupau circa 50% din piața europeană, evoluția reglementărilor a coborât acest procent la mai puțin de 8% în 2025. Asta în timp ce înmatriculările de mașini electrice au urcat la 19,5%.
Este important de menționat că producătorii auto europeni care încearcă o revenire la motoarele diesel țintesc nu doar o cerere a unor nostalgici care a rămas nesatisfăcută – în ciuda faptului că sistemele hibride de propulsie oferă autonomii similare dieselurilor – ci și o zonă în care nu trebuie să se teamă de asaltul mărcilor din China. Pentru că mărcile chineze nu dezvoltă mașini cu motoare diesel.
În acest context, Stellantis a readus deja pe piață modele populare cu motor cu ardere internă, precum Jeep Cherokee și puternicul său motor Hemi cu opt cilindri, ca parte a strategiei sale de recâștigare a cotei de piață din SUA. În Europa, Stellantis reintroduce motoare diesel în special în zona utilitarelor sau a mașinilor cu dimensiuni mari precum Opel Combo, Peugeot Rifter, sau Citroen Berlingo, dar și SUV-uri ca DS 7, Tonale și Stelvio.







