Comisia Europeană pregătește un sistem prin care companiile să se poată înregistra în orice stat membru
În discuțiile de la Consiliul European informal desfășurate pe 12 februarie 2026 și-a făcut loc și tema debirocratizării în privința înregistrării firmelor în orice stat membru.
În luna aprilie Comisia Europeană ar urma să propună un sistem unic prin care companiile să se poată înregistra în orice stat membru.
„Comisia Europeană s-a angajat să vină în aprilie acest an cu o propunere pentru aşa-numitul al 28-lea regim pentru companii, adică un sistem unic prin care companiile să se poată înregistra oriunde în Europa şi, de asemenea, cu promisiunea de la toată lumea că această dezbatere se va sfârşi la sfârşitul anului 2026”, a declarat Nicuşor Dan, președintele României, după Consiliul European informal.
Preşedintele a mai precizat că liderii statelor membre nu îşi doresc o piaţă „protecţionistă”, dar că Europa trebuie să răspundă „la anumite practici neconcurenţiale” pentru a-şi proteja sectoarele economice.
„A existat un acord al tuturor participanţilor, în sensul că nu dorim o piaţă care să fie protecţionistă în Europa. În schimb, ca răspuns la anumite practici neconcurenţiale, Europa trebuie să răspundă foarte repede pentru a-şi proteja anumite sectoare economice”, a spus el.
Nicuşor Dan a mai declarat că reprezentanţii mediului economic din întreaga Europă „se plâng pe bună dreptate” de birocraţie.
„Unul dintre exemple – banii pe care companiile din Europa îi cheltuie pentru conformarea la diferite reguli sunt de două ori mai mulţi decât banii pe care companiile din Europa îi plătesc pentru cercetare-dezvoltare. Şi asta, bineînţeles, este necompetitiv”, a spus el.
Un alt subiect abordat a vizat stimularea unor domenii precum inteligenţa artificială, industria aerospaţială sau cybersecurity.












