Rompetrol va instala în România 11 noi stații de încărcare de 300 kW
Compania KMG Rompetrol Development, parte a grupului kazah KMG International, va derula un proiect de eMobilitate, în valoare de 2,2 mil. euro, care vizează amplasarea a 11 stații de încărcare ultra-rapidă pentru mașini electrice.
Conform KMG Rompetrol Development, proiectul în valoare de aproximativ 2,2 milioane de euro, cofinanţat de Uniunea Europeană prin intermediul instrumentului Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Transport, are ca scop instalarea în stațiile Romăetrol de pe autortrada A1 a 11 stații de încărcare ultra-rapidă pentru vehicule electrice.
„Fiind o companie centrată pe dezvoltarea sustenabilă, recunoaştem rolul major al staţiilor de încărcare pentru vehiculele electrice în demersul nostru de decarbonizare. Implementarea în reţea a serviciului de încărcare pentru vehiculele electrice reprezintă un pas important în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi în combaterea schimbărilor climatice. Suntem încântaţi să anunţăm iniţierea cu succes a primului nostru proiect co-finanţat de Uniunea Europeană. Această etapă-cheie marchează un pas semnificativ în angajamentul nostru pentru inovaţie şi dezvoltare durabilă”, a declarat Alua Amirova, director de strategie şi dezvoltare durabilă al KMG International (Rompetrol).
Proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi de către Rompetrol pe autostrada A1 la graniţa RO-HU” este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF-Transport), aprobat în data de 15 martie 2023 de Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu.
Scopul proiectului îl reprezintă instalarea a 11 staţii de încărcare de 300 kW (fiecare staţie cu două puncte de încărcare de 150 kW) şi modernizarea conexiunii la reţea pentru 11 locaţii cu puterea de 600 kVa fiecare, în amplasamentele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Astfel, vor fi amplasate stații pe Autostrada A1, km 558+380, lot 1 Dreapta – Pecica, judeţul Arad; Autostrada A1, km 558+380, lot 1 Stânga – Pecica, judeţul Arad; Autostrada A1, km 530+536, lot 2 Dreapta – Sagu, judeţul Arad; Autostrada A1, km 530+536, lot 2 Stânga – Sagu, judeţul Arad; Autostrada A1, km 500+596, lot 3 Dreapta – Giarmata, judeţul Timiş; Autostrada A1, km 500+596, lot 3 Stânga – Giarmata, judeţul Timiş; Autostrada A1, km 481+646, lot 4 Dreapta – Recaş, judeţul Timiş; Autostrada A1, km 481+646, lot 4 Stânga – Recaş, judeţul Timiş; Autostrada A1, km 340+500, lot 8 Dreapta – Orăştie, judeţul Hunedoara; Autostrada A1, km 340+500, lot 8 Stânga – Orăştie, judeţul Hunedoara; Autostrada A1, km 260+160, lot 11 Dreapta – Cristian, judeţul Sibiu.
Valoarea totală estimată a proiectului este de aproximativ 2,2 milioane de euro, din care aproximativ 900.000 de euro vor fi acordaţi de Uniunea Europeană. Perioada de realizare a proiectului este de 36 de luni, în perioada 10 noiembrie 2022 – 9 noiembrie 2025.