Share

Președintele SUA, „convins” că Rusia va ataca Ucraina „în zilele următoare”

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat că este „convins” că omologul său rus, Vladimir Putin, „a luat decizia” de a invada Ucraina.

„Avem motive să credem că forţele ruse intenţionează să atace Ucraina (…) în zilele următoare”, a spus preşedintele american într-o declaraţie de la Casa Albă. „Sunt convins că a luat decizia. Avem motive să credem că da”, a adăugat el.

„Credem că vor viza Kievul, un oraş cu 2,8 milioane de oameni nevinovaţi”, a insistat liderul administraţiei americane.

Atât timp cât nu s-a produs o invazie, „diplomaţia rămâne întotdeauna o posibilitate”, a adăugat el, subliniind că şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, urmează să se întâlnească joi în Europa cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Dacă Rusia va invada Ucraina până atunci, va fi „trântită uşa diplomaţiei”, a avertizat preşedintele SUA.

Pe de altă parte, Joe Biden şi-a pus întrebarea dacă ar fi „înţelept” pentru preşedintele Volodimir Zelenski să părăsească Ucraina în acest moment pentru a participa la o conferinţă internaţională, considerând că depinde de el să ia o decizie.

„În căutarea unui rezultat diplomatic, s-ar putea să nu fie, s-ar putea să fie cea mai înţeleaptă opţiune, dar decizia îi revine”, a spus Joe Biden fără a tranşa clar, în contextul în care se pune problema ca Volodimir Zelenski să meargă la Conferinţa de Securitate de la Munchen, care reuneşte până duminică numeroşi lideri internaţionali.

Joe Biden a acuzat Moscova că desfăşoară o campanie de dezinformare, în special prin acuzații că Ucraina plănuieşte un atac împotriva Rusiei, pentru a găsi un pretext ca să îşi invadeze vecinul.

„Toate aceste evenimente corespund unui scenariu pe care Rusia l-a folosit în trecut, care este să creeze o justificare falsă pentru a acţiona împotriva Ucrainei”, a adăugat preşedintele american. „Dacă Rusia îşi va duce la îndeplinire planurile, va fi responsabilă pentru un război catastrofal şi inutil, pe care îl va fi ales”, a mai spus Joe Biden.

Pentagon: Peste 40% din forţele ruse relocate la frontiere cu Ucraina sunt în poziţie de atac

Peste 40% din forţele ruse relocate la frontierele Ucrainei sunt în prezent în poziţie de atac, a declarat vineri un responsabil al Pentagonului, menţionând că faza de destabilizare a ţării dusă de Rusia „a început”.

Conform AFP, Statele Unite, care estimează la peste 150.000 numărul soldaţilor ruşi desfăşuraţi la nord, la est şi la sud de Ucraina, au observat cu începere de miercuri mişcări de trupe ruse către frontieră, a declarat sub protecţia anonimatului acest responsabil din cadrul Departamentului american al Apărării.

„Între 40% şi 50% sunt în poziţie de atac. S-au desfăşurat în punctele de adunare tactică în ultimele 48 de ore”, le-a spus el unor jurnalişti.

Punctele de adunare tactică sunt zone apropiate de linia frontului unde o unitate militară se poziţionează înainte de a lansa o ofensivă.

Responsabilul a precizat că Moscova dispunea vineri de 125 de batalioane de infanterie în apropierea frontierelor cu Ucraina, faţă de 60 în timp normale şi 80 la începutul lunii februarie.

Confruntările tot mai numeroase dintre separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene, declaraţiile incendiare ale liderilor pro-ruşi şi Kremlinului cu privire la situaţia din regiunile rusofone Donbas şi Lugansk corespund „campaniei de destabilizare a Ucrainei (care) este în desfăşurare”, potrivit acestui responsabil.

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a afirmat la postul ABC că preşedintele Putin a adunat elementele „necesare pentru o invazie de succes”.

OSCE a observat o „creştere spectaculoasă” a încălcărilor armistiţiului

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au afirmat sâmbătă ca au observat o „creştere spectaculoasă” a încălcărilor armistiţiului în estul Ucrainei, unde separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene se înfruntă din 2014.

OSCE a raportat 222 de încălcări ale încetării focului, joi, pe linia de front din regiunea Doneţk, sub controlul separatiştilor pro-ruşi, printre care 135 de „explozii”, faţă de 189 miercuri şi 24 marţi.

În regiunea Lugansk, un alt oraş din estul Ucrainei controlat de separatiştii pro-ruşi, organizaţia a constatat 648 de încălcări, printre care 519 „explozii”, faţă de 402 miercuri şi 129 marţi.

Franța și Germania îndeamnă la reținere

Franţa şi Germania au îndemnat vineri Rusia „să îşi folosească influenţa” asupra separatiştilor din estul Ucrainei „pentru a lansa un apel la reţinere şi a contribui la dezescaladare”.

„Înmulţirea încălcărilor armistiţiului de-a lungul liniei de contact în ultimele zile este extrem de îngrijorătoare”, au declarat şefii diplomaţiei germane şi franceze, Annalena Baerbock şi Jean-Yves Le Drian, într-o declaraţie comună.

Ei au „condamnat folosirea armelor grele şi tirurile fără excepţie în zonele civile”.

Temerile legate de o intervenţie militară rusă în Ucraina s-au accentuat vineri odată cu înmulţirea ciocnirilor dintre separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene în regiunea Donbas, scena unui conflict armat din 2014.

Separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei au lansat un apel la evacuarea civililor din această zonă. Ei acuză Kievul că pregăteşte o invazie după o creştere a violenţelor în această regiune, ceea ce Ucraina neagă categoric.

„Nu vedem nicio dovadă a acestor acuzaţii”, au mai declarat Parisul şi Berlinul.

Leave a Comment