Share

Politehnica București se transformă în Salon Auto: Poli AutoFest 2022

În perioada 20 – 22 mai 2022 Universitatea Politehnică București organizează Poli AutoFest, un eveniment dedicat celor care își doresc „un punct de contact cu industria”.

Cum epoca expozițiilor auto de anvergură din România pare să își fi dat obștescul sfârșit încă înainte ca pandemia să blocheze organizarea de evenimente, cei de la Universitatea Politehnică din București (UPB) au decis că este momentul să preia inițiativa și să organizeze în regie proprie un eveniment menit să atragă atât companiile din industrie cât și vizitatorii pasionați de mașini: Poli AutoFest.

Deși poate părea ciudat și mai greu de înțeles de ce o universitate organizează un salon auto, cei de la UPB au mers înainte cu proiectul și chiar l-au extins cu „ChemistryFest”.

În opinia lui Mihnea Costoiu, rectorul UPB, „prin această serie de evenimente dorim să oferim cetățenilor din București un punct de contact cu industria, cu cele mai importante companii prezente în România, dar mai ales cu ultimele inovații din industriile de profil pe care le promovează evenimentele. Este o inițiativă caracterizată de spații expoziționale ample și spectaculoase și de posibilitatea ca expozanții să își pună în valoare punctele forte în cadrul unor evenimente deschise publicului larg. Este o oportunitate atât pentru industrie cât și pentru participanți”.

De asemenea, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, instituție implicată și ea în proiect, consideră că astfel de evenimente extind „orizontul de oportunități pe care le oferă Sectorul 6 al Capitalei. Vorbim aici atât despre oportunități de informare sau de carieră, dar și despre tranziția către SMART City, prin prezentarea unor soluții de mobilitate inteligentă, energie verde, sau diferite tipuri de automatizări ale proceselor industriale. În cadrul celor două evenimente vor fi expuse numeroase tipuri de soluții de interes pentru cetățeni – de aceea urmărim atent impactul pe care acestea îl au asupra vizitatorilor. Nu în ultimul rând, este o inaugurare a protocolului de colaborare prin care deschidem campusul UPB locuitorilor Sectorului 6”.

Dincolo de ineditul situației, organizatorii Poli AutoFest susțin că vizitatorii vor putea descoperi între 20 și 22 mai pe platoul central din fața rectoratului „peste 100 de brand-uri auto, producători, importatori și distribuitori, furnizori și producători de componente și echipamente, furnizori de mobilitate, instituții și autorități – atât din educație, cât și din domeniile de reglementare”.

Cert este că, la eveniment au confirmat participarea Rădăcini Motors (Suzuki), Eurial Invest (Peugeot, Citroen, DS, Opel), BDT Ford, Hyundai Auto România, Jaguar Land Rover, Toyota România, BMW și multe alte companii din industria auto și comerțul cu mașini.

De altfel, cei de la BMW România au menționat deja că vor expune la Poli AutoFest două imagini diferite ale BMW Group – avangarda electrică BMW i4 şi BMW iX alături de BMW Seria 2 Coupé şi referinţa de acum o jumătate de secol, BMW 2002.

Driving Experience Romania, echipa de training de condus cu certificare BMW Driving Experience, este alături de prezenţa BMW. Zilnic vor fi câte trei sesiuni de recomandări esenţiale pentru condus în siguranţă, care au în prim-plan poziţia corectă la volan. Cum trebuie să aranjez scaunul, care este cea mai bună poziţie a spătarului sau a mâinilor pe volan – sunt întrebări sau chiar mituri urbane pe care echipa de instructori le rezolvă cu claritate şi explicaţii logice. În plus, Driving Experience Romania va organiza un program de demonstraţii şi experienţe ale sistemelor de asistenţă BMW, unde înscrierea este liberă.

Prezenţa BMW Group este completată cu expunerea unei serii de motociclete spectaculoase BMW Motorrad: R18 B – cu un design legendar şi cel mai mare motor boxer din istorie pe o motocicletă -, R 1250 GS Adventure – cel mai emblematic şi reprezentativ model al mărcii, dar şi eroul multor călătorii în jurul lumii – şi sportiva S 1000 R.

Pentru un tablou cât mai exact al industriei auto, de la Poli AutoFest nu puteau lipsi nici mașinile de epocă.

Astfel, galeria Țiriac Collection va prezenta un model extrem de rar, Hurtu 3 ½ Cvadriciclu din 1899, dar și un Bentley Mk. VI din 1948 și un Jaguar Mark IX din în 1959. (Foto: Politehnica București)

Leave a Comment