Share

Paris Motor Show 2022: Șase premiere mondiale ale grupului Renault

Grupul francez Renault, din care face parte și Dacia, va avea șase premiere mondiale la ediția din acest an a Paris Motor Show, eveniment care debutează pe 17 octombrie.

Oficialii Renault au anunțat că grupul francez va prezenta la cea de-a 89-a ediție a Paris Motor Show nu mai puțin de șase noutăți absolute, incluzând aici concepte, vehicule noi, inovații și parteneriate.

Mărcile Renault, Dacia, Alpine și Mobilize vor fi prezente la expoziția de la Paris, purtând titulatura „Revolution is on”, cu „cel puțin o premieră mondială exclusivă” fiecare.

În cazul mărcii Renault, vedeta standului va fi un vehicul în premieră mondială care reinterpretează unul dintre modelele sale emblematice, Renault 4. De asemenea, vizitatorii vor putea descoperi primul Renault Kangoo E-Tech Electric destinat special familiilor, dar și un show-car sportiv prin care francezii celebrează aniversarea a 50 de ani a Renault 5. Deja cunoscute, electricul Megane E-Tech și hibridul Austral E-Tech, se vor afla și ele la standul mărcii Renault.

Premiera Dacia este etapa finală a schimbării de identitate: inscripționarea modelelor cu noul logo. După ce și-a revizuit identitatea vizuală mai întâi în comunicare și publicitate, în vara lui 2021, și, ulterior, la începutul lui 2022, a schimbat imaginea din rețeaua de comercializare, din vara acestui an Dacia a demarat campania de comenzi ale mașinilor purtând noua sa siglă. La Paris Motor Show 2022, publicul larg va putea vedea pentru prima dată „pe viu” mașinile cu noul logo.

Marca sport-premium Alpine, va dezvălui la standul său mașinile sport de astăzi și de mâine. Pe lângă cele mai recente inovații, marca aparținând grupului Renault va dezvălui, în premieră mondială, un nou concept car care întruchipează „o nouă etapă în transformarea mărcii”.

Dedicat noilor soluții de mobilitate, serviciul Mobilize își va prezenta viziunea asupra deplasării în orașe prin noi vehicule și concepte, în special Mobilize Duo, conceput pentru car-sharing.

Citește și:

Leave a Comment