Share

INS: Rata inflaţiei a urcat la 8,53% în februarie 2022

Datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,53% în luna februarie 2022, de la 8,35% în ianuarie.

Majorarea ratei anuale a inflaţiei vine pe fondul scumpirii mărfurilor nealimentare cu 9,33%, a celor alimentare cu 8,84% și a serviciilor cu 6,08%.

„Preţurile de consum în luna februarie 2022 comparativ cu luna ianuarie 2022 au crescut cu 0,6%. Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 2,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2022 comparativ cu luna februarie 2021 este 8,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2021 – februarie 2022) faţă de precedentele 12 luni (martie 2020 – februarie 2021) este 6,0%”, anunță INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna februarie 2022 comparativ cu luna ianuarie 2022 este 101,04%. Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2022 comparativ cu luna februarie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 7,9%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2021 – februarie 2022) faţă de precedentele 12 luni (martie 2020 – februarie 2021) determinată pe baza IAPC este 5,0%.

BNR prognozează o inflaţie de 11,2% la finalul trimestrului II din 2022, de 10,2% la finalul trimestrului III din acest an şi de 9,6% la sfârşitul trimestrului IV din 2022, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat la finele săptămânii trecute.

Crește și deficitul balanței comerciale

Deficitul balanţei comerciale înregistrat de România, în ianuarie, a fost mai mare cu 944,9 milioane de euro comparativ cu prima lună a anului trecut, până la valoarea de 2,126 miliarde de euro.

La nivelul lunii ianuarie 2022, exporturile FOB au însumat aproape 6,756 miliarde de euro, iar importurile CIF s-au ridicat la circa 8,882 miliarde de euro. Comparativ cu datele din luna ianuarie 2021, exporturile raportate în intervalul similar din acest an au crescut cu 24,9%, în timp ce importurile s-au majorat 34,8%.

Conform INS, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,5% la export şi 32,4% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi 29,2% la import).

Totodată, valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri, în luna ianuarie 2022, a fost de 4,921 miliarde de euro la expedieri, respectiv de 6,183 miliarde de euro la introduceri, ceea ce a reprezentat 72,8% din total exporturi şi 69,6% din total importuri.

În plus, în perioada analizată, valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri s-a situat la 1,835 miliarde de euro la exporturi, şi de aproape 2,699 miliarde de euro în cazul importurilor, reprezentând 27,2% din totalul exporturi şi 30,4% din totalul importurilor.

La nivel general, deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF), în luna ianuarie a acestui an, a fost de 2,126 miliarde de euro, în creştere cu 944,9 milioane euro în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021.

Leave a Comment