Guvernul și-ar dori ca, în contextul caniculei, românii să nu utilizeze maşinile de spălat rufe sau vase după ora 18.00
Comitetul Ministerial pentru Sectorul Energetic le recomandă românilor să utilizeze energia electrică cu responsabilitate, evitând consumul excesiv în orele de vârf de seară.
În contextul perioadei deosebit de călduroase, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezidat Comitetul Ministerial pentru Sectorul Energetic. În cadrul întâlnirii au fost analizate mai multe subiecte, precum situaţia actuală din sistemul energetic naţional, impactul condiţiilor meteorologice şi soluţiile necesare, evoluţia consumului şi producţiei pe termen scurt şi mediu.
Printre măsurile imediate impuse în urma Comitetului se numără, conform unui comunicat al ministerului: monitorizarea permanentă a reţelelor, fiind intensificată monitorizarea reţelelor de distribuţie a energiei pentru a detecta şi remedia rapid orice incident, echipele tehnice fiind în alertă pentru a interveni prompt în caz de avarii; coordonare cu operatorii de distribuţie pentru a asigura o gestionare eficientă a consumului de energie şi a preveni eventualele supraîncărcări; creşterea capacităţii de producţie – s-a solicitat Dispeceratului Energetic Naţional, precum şi centralelor electrice să fie pregătite să funcţioneze la capacitate maximă pentru a face faţă cererii crescute de energie.
În acelaşi timp, reprezentanţii Comandamentului de Vară au făcut unele recomandări pentru toţi consumatorii, pentru eficientizarea consumului de Energie.
„Încurajăm cetăţenii să utilizeze energia electrică cu responsabilitate, evitând consumul excesiv în orele de vârf de seară (18:00 – 22:00); Recomandăm utilizarea aparatelor electrocasnice mari (maşini de spălat, uscătoare etc.) în afara acestui interval; Utilizarea Responsabilă a Aparatelor de Aer Condiţionat: setaţi termostatele aparatelor de aer condiţionat la o temperatură constantă moderată, de aproximativ 24 – 26°C, pentru a evita suprasolicitarea reţelei”, se menţionează în comunicat.
În acest context, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că una dintre măsurile care ar putea fi luate de populație pentru a ajuta Sistemul Energetic Naţional, ar fi ca seara să nu fie pornite aparatele mari consumatoare de energie.
„E un subiect sensibil. De ce? Pentru că într-o altă epocă, românilor li s-au restrâns aceste drepturi pe care într-o ţară civilizată ar trebui să le ai. Ar trebui să ai dreptul să-ţi aprinzi lumina, să pui maşina de spălat rufe când doreşti. E adevărat, din perspectiva Sistemului Energetic Naţional, dacă un român vrea să facă un bine, ar trebui să nu pornească maşină spălat rufe sau de spălat vase sau alţi consumatori în acest vârf de seară, deci între ora 18:00 şi ora 21:00. Ar putea face acest lucru”, a declarat ministrul într- o conferinţă de presă.
Sebastian Burduja a subliniat că alte state, „mai avansate decât noi”, premiază consumatorul care are un asemenea comportament şi, de exemplu, dacă o persoană alege să pornească maşina de spălat rufe la ora 2:00 după-amiaza, când intră în reţea şi energia solară şi producţia este suficientă, are o factură mai mică la finalul lunii.
„Noi trebuie să ajungem acolo prin digitalizarea sistemului, prin contorizare inteligentă. Noi suntem încă la prima etapă, nu avem contorizare inteligentă în întreaga ţară sau la cât mai multe puncte de consum. Da, am pus problema asta cu colegii mei şi vrem să creăm cadrul prin care măcar acolo unde există contorizare inteligentă să vedem dacă nu cumva putem să stimulăm genul acesta de măsuri, de comportamente din partea consumatorilor, astfel încât de fapt să facem bine şi Sistemului Energetic Naţional”, a explicat ministrul.
La întâlnire au participat reprezentanţi ai Ministerului Energiei, Transelectrica – Dispeceratul Energetic Naţional (DEN), OPCOM, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, Transgaz, principalii producători şi distribuitori