Grupul Volkswagen ar putea vinde Italdesign
Reprezentanții sindicatelor din grupul Volkswagen susțin că marele producător auto german analizează un plan de vânzare sau de găsire a unui partener pentru Italdesign.
Conform sindicaliștilor, grupul Volkswagen ia în considerare vânzarea Italdesign, unitatea sa de proiectare și inginerie deținută integral, sau de găsire a unui partener pentru aceasta. Decizia este parte a eforturilor producătorului auto german de a reduce costurile și de a își reorganiza operațiunile europene.
Volkswagen, care controlează Italdesign prin intermediul diviziei premium Audi, se află sub presiunea unei concurențe tot mai mari și a unei piețe europene a automobilelor lipsită de strălucire, notează Reuters.
Reprezentanții sindicatelor au menționat, după o întâlnire cu conducerea Italdesign, că grupul german a recepționat deja intenții preliminare de interes de la patru sau cinci potențiali cumpărători sau parteneri. Ei au adăugat și că firma germană nu va lua în considerare oferte din partea unor concurenți direcți sau a unor grupuri financiare.
„Conducerea a confirmat în cadrul întâlnirii că (n.n. – divizia) Audi evaluează o posibilă vânzare a Italdesign”, a declarat pentru Reuters Gianni Mannori, membru al sindicatului Fiom. El a explicat și că ar putea fi luate în considerare opțiuni alternative și că procesul ar putea dura câteva luni.
Totodată, Rocco Cutrì, șeful sindicatului FIM Cisl din Torino, a declarat că Audi derulează un proces preliminar de „due diligence” la Italdesign, pentru a pregăti unitatea pentru vânzare sau pentru a fi împărțită cu un partener extern.
În decembrie, Volkswagen a anunțat schimbări radicale la nivelul operațiunilor sale din Germania, inclusiv reduceri de personal și reduceri drastice de capacitate. Printre măsuri se numără încetarea producției de automobile marca Volkswagen la Dresda și Osnabrueck, în timp ce compania analizează soluții alternative pentru aceste uzine.
Audi a închis deja uzina sa din Bruxelles după ce căutarea unui cumpărător s-a încheiat fără succes.
Italdesign, cu sediul în Torino, are aproximativ 1.300 de angajați, dintre care 1.100 au baza în orașul din nordul Italiei.