Garniturile de metrou se vor succeda la mai puțin de două minute pe Magistrala 2
Directorul general al Metrorex, Marin Aldea, a anunțat că este în pregătire un proiect care va duce la scăderea timpului de succedare între trenurile de pe Magistrala 2 până la mai puţin de două minute.
Conform lui Marin Aldea, scăderea timpului de succedare între trenuri la mai puţin de două minute va fi obținută prin înlocuirea căii de rulare.
„Înlocuirea căii de rulare pe Magistrala 2 este un proiect care cuprinde mai multe componente. Este vorba despre îmbunătăţirea sistemului de transport pe Magistrala 2 Berceni – Pipera cu cele trei componente: trenuri noi care funcţionează deja pe magistrala a doua, accesul de la Tineretului pus în funcţiune în primăvara acestui an şi înlocuirea căii de rulare. Durata de succesiune între trenuri se va reduce de la trei minute la aproape două minute sau chiar mai puţin de doua minute”, a spus Marin Aldea.
Potrivit lui Aldea, proiectul este în procedura de achiziţie şi curând va fi încărcată în SICAP. „Suntem în procedura de achiziţie pentru că am avut discuţii cu ANAP-ul cu privire la criteriile de selecţie. Împreună cu ANAP-ul am stabilit ultimele detalii şi cât de curând va fi încărcată în sistemul electronic de achiziţii publice. Termenul este de patru ani de la începerea lucrărilor de realizare”, a precizat şeful Metrorex.
Magistrala 2 a metroului din Bucureşti a fost dată în folosinţă în două etape, în 1986 şi 1987 şi a fost concepută pentru a asigura legătura pe axa nord-sud a oraşului. Lungimea ei este de 18,68 kilometri şi are 14 staţii. M2 este cea mai circulată linie de metrou din Bucureşti.
Citește și:
- Directorul Metrorex: Magistrala 5 de metrou poate fi gata până la sfârşitul anului, dar nu depinde de noi
- Ministrul Cuc încă mai speră: Magistrala 5 de metrou va fi dată în folosință în decembrie
- 70 de milioane de lei, fără TVA, pentru proiectarea liniei de metrou Eroilor – Piaţa Iancului
- Lipsa de trenuri și personal ar putea întârzia până anul viitor intrarea în exploatare a metroului din Drumul Taberei